Majda Abolumosha a trecut prin momente de panică ieri, 11 iulie. Plecată de acasă cu treabă, aceasta a intrat în traficul anevoios din București, însă nu a apucat să ajungă la destinație. Vedeta a fost protagonista unui accident rutier, în urma căruia mașina ei a ieșit cam avariată. Cum s-a întâmplat totul?
Atunci când a plecat de acasă, Majda Abolumosha nu își imagina că o să ajungă în mijlocul unui accident rutier destul de stupid. Vedeta a plecat grăbită și asta pentru că trebuia să ajungă la o programare. Iar în drumul său o altă mașină a atacat-o. Spunem că Majda a fost atacată pentru că autoturismul ce a lovit-o nu avea șofer.
Mai exact, o șoferiță a decis să își parcheze mașina într-un loc neregulamentar, pe o stradă îngustă, urcată pe bordură. Însă, a uitat să își și asigure autoturismul și l-a lăsat băgat în viteză. Ei bine, exact în momentul în care Majda trece prin locul cu pricina, mașina a început să alunece și a intrat direct în cea a vedetei.
Astfel, Majda s-a ales cu o lovitură de toată frumusețea în partea dreaptă a mașinii sale și cu niciun om pe care să dea vina. Inițial, aceasta nici nu a realizat că în autoturismul ce a lovit-o nu se afla nimeni. Cei care au fost martori la incident au sfătuit-o pe brunetă să sune imediat la Poliție.
„Cum mergeam eu la programare, mașina aceea parcată neregulamentar fix în mine a căzut! Problema era că nu era șoferul acolo, care o lăsase băgată în viteză.
Eu mergeam regulamentar, nu aveam cum să văd că mașina aceea o să alunece. Am partea din dreapta avariată, aripa. Eu așteptam să iasă șoferul din mașină, iar băieții de pe drum îmi spuneau că nu e șofer. Toată lumea a zis că trebuie să sun la Poliție, nefiind șoferul de față”, le-a povestit Majda internauților.
Atunci când a văzut că nu există un șofer pe care să îl poată învinovăți, Majda s-a panicat. Vedeta a fost ajutată de oamenii din jur să blocheze mașina ce o luase la plimbare și i-au blocat roțile cu niște pietre. În cele din urmă, deși a fost sfătuită să anunțe autoritățile, aceasta a refuzat și a preferat să dea de urma vinovatului.
Șoferița care își lăsase mașina neasigurată a apărut și ea la fața locului și nu s-a arătat deloc impresionantă de cele întâmplate. În cele din urmă, cele două s-au înțeles pe cale amiabilă.
„A venit între timp și doamna care a dat pietrele ce le pusesem la o parte, noi pusesem pietre ca să nu mai cadă mașina dar nu mai putea nici tramvaiul să treacă. Și doamna a zis ce mare brânza, nu știe cum s-a întâmplat! Legea lui Murphy! Am rezolvat-o până la urmă: amiabilă!”, a mai spus Majda.