Maia Sandu, președintele Republicii Moldova! A câștigat al doilea său mandat

Publicat: 04/11/2024 | 09:49

Maia Sandu a câștigat pentru a doua oară alegerile prezidențiale în Republica Moldova, conform rezultatelor preliminare după numărarea a peste 99% dintre voturi, după al doilea tur al alegerilor de duminică, 3 noiembrie. Comisia Electorală Centrală de la Chișinău va publica, în cursul zilei de astăzi, rezultatele finale. Diaspora a avut vot decisiv!

Maia Sandu este președintele Republicii Moldova! A reușit să câștige al doilea mandat, după o luptă crâncenă împotriva candidatului pro-rus, Alexandr Stoianoglo.Voturile celor din diaspora au făcut diferența: un procent de 82,71% de peste hotare au votat-o pe Maia Sandu, în turul doi de la alegerile prezidențiale pentru Republica Moldova. În țară, socialistul Stoianoglo a câștigat cu 51,19%. Maia Sandu a fost cea care a sărbătorit victoria, noaptea trecută, când au fost închise secțiile de votare de peste Prut, scrie GÂNDUL.

CITEȘTE ȘI: Sute de moldoveni sunt acuzați că și-au vândut voturile la alegerile de duminică. Ce riscă ei

Maia Sandu / Sursă Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Maia Sandu, felicitată pentru victorie de alți lideri europeni

Luni dimineața, Klaus Iohannis a ținut s-o felicite pe Maia Sandu, cu un mesaj transmis în mediul online.

„Felicitări, Maia Sandu, pentru victoria istorică înregistrată! Poporul român este alături de cetățenii Republicii Moldova în această reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană”, a fost mesajul postat de Klaus Iohannis, pe contul său de pe platforma X (fostul Twitter).

CITEȘTE ȘI: Câinele Maiei Sandu l-a mușcat de mână pe președintele Austriei. Oficialul s-a ales cu un bandaj după “atacul” lui Codruț

Nu doar președintele României a felicitat-o pe Maia Sandu. Emmanuel Macron a transmis un mesaj, pe platforma X, prin care i-a transmis sprijinul său actualului președinte al Moldovei.

„Țin să o felicit pe Maia Sandu pentru realegerea ei în fruntea Moldovei. Democrația a triumfat în ciuda tuturor interferențelor și a tuturor manevrelor. Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”, a fost mesajul lui Macron.

Maia Sandu / Sursă Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Ursula Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a postat un mesaj pe X pentru a o felicita pe Maia Sandu pentru victoria ei.

„Felicitări, dragă Maia Sandu, pentru victoria din această seară. Este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în aceste alegeri. Sunt bucuroasă să continui să lucrez cu dumneavoastră pentru un viitor european pentru Moldova și poporul său”, a scris Ursula.

Maia Sandu / Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Presa străină a început să scrie despre victoria Maiei Sandu, în fața lui Stoianoglo. BBC din Marea Britanie și Kyiv Independent din Ucraina au titrat despre Sandu care și-a „doborât” în voturi rivalul pro-rus.

„Sandu își învinge adversarul pro-rus, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor din Moldova”, este titlul de la publicația ucraineană.

Maia Sandu a devenit primul politician din Republica Moldova căruia moldovenii i-au acordat prin vot direct al doilea mandat consecutiv de președinte. Candidata susținută de PAS a intrat în istorie datorită acestei reușite. Mulți au fost cei care i-au susținut ideile și planurile pe care vrea să le pună în aplicare pentru Republica Moldova.

This browser does not support the video element.