Mai trecem sau nu la ora de iarnă? Când ar trebui să dea românii ceasurile înapoi

Publicat: 14/09/2021 | 10:22

Mai trecem sau nu la ora de iarnă? Când ar trebui să dea românii ceasurile înapoi. Potrivit Comisiei Europene, s-a cerut renunțarea la schimbarea orei, însă anul 2021 ar putea fi ultimul pentru România, în sensul acesta. Țara noastră nu a ratificat încă recomandarea. Când se va face trecerea la ora de iarnă anul acesta?

Ora de iarnă, 2021. România va trece la ora de iarnă și anul acesta. Trecerea se va face între 30 și 31 octombrie, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră, ora 04:00 devenind, astfel, ora 03:00. În România, începând din 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

În România ora se schimbă începând din anul 1932, când s-a trecut la sistemul oră de iarnă/oră de vară.  Cetățenii români au trecut pentru prima dată la ora de vară pe 22 mai 1932, când ora 00:00 devenea ora 01:00. Decizia era luată pentru a economisi energie electrică și, implicit, pentru a beneficia mai mult timp de lumina naturală. Din 1943, anul în care  începeau bombardamentele aeriene asupra României, în plin război,  România renunţa la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp. La 27 mai 1979, ceasul a fost dat, din nou, înainte.

Ora de iarnă, 2021. Ce efecte are acest lucru asupra oamenilor?

Cei mai mulţi oameni nu simt nicio schimbare la schimbarea orei, dar se pare, totuși, că organismul se adaptează mai greu  când trecem la ora de iarnă. Potrivit specialiștilor, într-o săptămână, organismul uman se adaptează acestei schimbări, cu condiția să fie respectate orele de somn și de masă. Sportul, de asemenea, are un rol important.

Pe lângă modificările somnului, medicii atrag atenţia că ne putem confrunta cu astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare, cefalee sau modificarea apetitului.

Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii arteriale. Statisticile medicale au arătat că numărul persoanelor cu probleme cardio-vasculare crește cu aproximativ 60 la sută în prima săptămana după schimbarea orei, iar numărul apelurilor la pediatri sare de 130 la sută.

Multe dintre efectele schimbării orei au loc din cauza modificării rutinei de funcționare a corpului uman. Organismul uman are o ritmicitate de funcţionare cu activitate pe perioada zilei, când este lumină, şi somn pe perioada nopţii, ritmicitate numită ritm circadian, de 24 ore.

Sursă foto: Pixabay