Mai rar așa ceva! Cu cine s-a măritat această pensionară de 77 de ani

Publicat: 19/05/2023 | 17:13

O femeie din Ohio, Statele Unite ale Americii, a îmbrăcat pentru a doua oară în viaţă rochia de mireasă, la vârsta de 77 de ani. Ceremonia a avut loc în azilul în care femeia locuiește de câțiva ani. Despre eveniment, aceasta a dezvăluit că a fost ocazia perfectă de a face ceva care să îi aducă multă bucurie în suflet. 

O femeie de 77 de ani a avut parte de nunta de vis pe care și-a dorit-o întotdeauna. Aceasta a sperat de-a lungul vieții să aibă o bătrânețe fericită, însă abia acum și-a dat seama că își poate îndeplini această dorință de una singură. Astfel, Dorothy Fideli sau „Dottie” așa cum o știu prietenii, s-a căsătorit cu ea însăși.

Fideli a aflat inițial despre această idee de la vecinii ei, care auziseră despre o femeie care făcuse ceva asemănător în cadrul unei emisiuni.

CITEȘTE ȘI: CU CE ROCHIE DE MIREASĂ A VENIT ÎMBRĂCATĂ ACEASTĂ TÂNĂRĂ LA NUNTA EI. INVITAȚII AU CREZUT CĂ NU VĂD BINE!

Dorothy Fideli și-a planificat fiecare detaliu al zilei ei speciale. S-a ocupat cu ajutorul fiicei sale de decorațiuni, mâncare și de rochia de mireasă. Ceremonia a fost oficiată de administratorul casei de bătrâni, Rob Geiger.

Dorothy Fideli în rochie de mireasă (sursă foto: captură)

Nunta a fost o ceremonie emoționantă și simbolică

În ziua cea mare, mireasa a purtat o rochie albă cu mâneci lungi transparente, decorate cu flori, o curea argintie și un voal cu lung. Buchetul a fost alcătuit din crini albi.

Camera în care a avut loc ceremonia a fost decorată cu baloane, iar cei prezenți au fost serviți cu tort și prăjituri în formă de inimă și sandvișuri în formă de clopoței de nuntă.

Nu este pentru prima dată când Dorothy Fideli se căsătorește. Aceasta a avut un mariaj din care au rezultat 3 copii, însă lucrurile nu au mai funcționat, astfel relația s-a destrămat.

„Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna. Am vrut să mă căsătoresc și să am o viață fericită, dar lucrurile nu au mers așa cum mi-am dorit, iar acum am o a doua șansă să fac ceva care mă va face fericită”, a spus femeia după ceremonie.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult