Surpriză de zile mari pentru mai mulți suceveni. Oamenii mergeau liniștiți pe stradă, gândindu-se la viața lor de fiecare zi, când au descopert, cu surprindere, bancnote de 200 lei. S-a întâmplat chiar în zona centrală a municipiului.
Întâmplarea a fost relatată de monitorulsv.ro. Oamenii au dat dovadă de bună credință și au predat bancnotele de 200 de lei la Poliție. De menționat că nu a fost vorba de falsuri, iar până în acest moment nu se știe cine a pierdut respectivele bancnote.
Bancnotele care au ajuns la poliţie au fost preluate de poliţişti pe bază de proces-verbal. Bancnotele nu aveau elemente de fals grosolan, astfel că – până la proba contrarie – este posibil să fie autentice. Banii vor ajunge la ofiţerii specializaţi de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, cei care se ocupă cu astfel de cazuri şi care se pot pronunţa mai clar dacă este vorba sau nu de bancnote autentice.
Au fost lansate trei ipoteze de lucru – fie este vorba despre o glumă a unei persoane care a răspândit bancnote false, fie chiar ca cineva să fi pierdut o sumă importantă de bani. Ar mai fi şi varianta ca banii să fi fost abandonaţi în grabă de persoane urmărite de poliţie.