Mai mulți români au rămas fără rapel, după ce s-au închis centrele de vaccinare
Pfizer şi BioNtech au dezvoltat un vaccin împotriva variantei Delta a COVID-19 şi urmează să-i verifice în curând eficienţa. Iar românii se vor pute imuniza cu a treia doză începând din toamnă. Între timp, însă, mai mulți bătrâni au rămas fără rapel după ce s-au închis centrele de vaccinare.
Vergina Petre, în vârstă de 80 de ani, a fost convinsă de copii să se vaccineze însă a reuşit să facă o singură doză de Pfizer. Centrul din comună s-a închis și nu a mai putut să meargă la rapel.
„Într-o zi ne-am pomenit că sună telefonul: ‘Să ştiţi că nu mai puteţi să veniţi la vaccin pentru că nu mai suntem în comună. Sunt bătrână. Mă mai sui în microbuzul ăla, pe căldură?”, a declarat Vergina Petre pentru Observator.
Centrul de vaccinare din Ciorani, Prahova, s-a deschis, în aprilie, când un medic a decis să se implice în campania de imunizare. Asta după ce doctorii din localitate au refuzat. Astfel, sătenii care trebuie să-și facă rapelul se vor descurca acum cum pot.
„Doamna doctor care era coordonator în centru a venit cu demisia la mine pe masă. Eu am încercat să mă mobilizez să văd dacă găsesc un alt medic. După care, s-a întâmplat un alt fenomen. Şi asistenţii şi registratorii au venit cu demisiile pe masă. Mi s-a părut şi mie dubios, din motive personale şi-au dat demisia. Nu prea avem nici noi cu ce să îi ajutăm. Puteam să luăm legătura, dacă erau mai multe persoane, să se facă o cursă. Dar, e foarte greu”, a declarat viceprimarul Florian Nichita Boiangiu.
A treia doză, disponibilă din toamnă
Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite, cât de curând, autorizarea pentru o treia doză de vaccin anti-COVID, în special în Statele Unite şi Europa, au declarat companiile într-un comunicat.
Potrivit informațiilor oferite de companie, nivelurile de anticorpi dezvoltate după cea de-a treia doză sunt ”de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze.
”Probabil că o să apară destul de repede. Aș face următoarea precizare: coeficiență mai mare, pentru că și variantele actuale de vaccin pot fi folosite cu brio. E vorba despre a crește componentele legate de eficiență și, de altfel, știți bine că toate companiile producătoare, încă de la început au spus că, la un moment dat, va fi un update care se referă exact la noile mutații. Acum vorbim de varianta Delta, pentru că ne interesează foarte tare. Cât de probabil este ca această doză să fie de făcut peste tot în lume, inclusiv în România?
De ce? Pentru că vorbim de variante noi și în plus venim și cu o stabilitate mai mare legată de imunitate. Nu ar fi neapărat o problemă legată de doze, eu m-aș gândi cum ne pregătim pentru situația mai grea și cum reușim să rămânem echilibrați și cu calm, așa cum cred că am făcut în toată pandemia, sau așa trebuia. Să ne gândim că nu contează numărul de infectări. Până la urmă, ne interesează dacă sunt cazuri severe și care presupun spitalizare”, a anunţat Adrian Marinescu la Antena 3.