Mai multe teste pentru elevi!
Alexandru Saulea Schimbarile care se vor face in educatie, daca legea va trece de Parlament, presupun evaluari mai dese ale elevilor! Dar, spre bucuria celor mici, notele pe care le primesc nu se vor trece in cataloage. Testele se vor da la finalul clasei a II-a, a VI-a, a X-a si ca teza nationala dupa a IV-a, a VIII-a si la bacalaureat, potrivit proiectului. Iata ce fel de teste vor da elevii daca se va vota Legea educatiei nationale: La finalul clasei a II-a, cei mici vor trece printr-o prima evaluare, care va testa competentele de baza ale elevilor – scris, citit si operatii matematice elementare. Examenul de terminare a clasei a IV-a va fi unul national si va fi organizat in baza metodologiilor specifice aprobate de ministrul Educatiei. La sfarsitul clasei a VI-a, elevii vor fi testati in urmatoarele domenii: comunicare in limba romana si, dupa caz, in limba materna, comunicare in limbi straine, matematica si stiinte si tehnologii. Un alt examen pe care il au de dat tinerii este cel de la sfarsitul clasei a VIII-a. Acesta va fi o teza, la nivel national, organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Testul de la finalul clasei a X-a va fi un pic mai complicat pentru ca invataceii vor fi testati din toate domeniile de competente cheie ale Curriculumul National: comunicare in limba romana, comunicare in limbi straine, matematica, informatica, cunostiinte sociale si civice, sensibilitate si expresie culturala. Potrivit noii legi, examenul de bacalaureat va avea doar trei probe, care vor fi scrise si obligatorii. Materiile la care se va da examen sunt Limba si literatura romana – proba comuna pentru toate filierele, o proba de profil, spre exemplu Matematica sau Istorie, si o proba la alegere, dar care este conform profilului.