În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui centru comercial din Craiova, sunt mai multe persoane care nu respectă masurile de distanţare fizică impuse în contextul stării de alertă.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, unde erau mai multe persoane care au venit să facă cumpărături deoarece voiau să profite de diverse promoții.
Poliţiştii au aplicat o sancţiune contraventională în valoare de 5000 de lei, conform Legii 55/2020, reprezentantului magazinului, un bărbat de 32 de ani, din Craiova, în calitate de organizator.
De asemenea, au fost aplicate 19 sancţiuni contraventionale conform Lg 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de distanţare fizică.