În noaptea de vineri sper sâmbătă, şapte maşini au fost avariate în urma unui accident rutier, în centrul oraşului Cluj, iar în urma impactului au fost rănite patru persoane.
Din câte se pare, cel de la care a început totul ar fi fost un tânăr de 24 de ani, din Baia Mare, aflat la volanul maşinii sale şi care s-a izbit de un alt autoturism, condus de un alt tânăr de 21 de ani din Cluj. Cei doi şoferi conduceau la momentul accidentului pe strada 21 Decembrie 1989, dinspre strada Aurel Vlaicu înspre Piaţa Avram Iancu. Potrivit poliţiştilor, accidentul la survenit pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed şi nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, notează Agerpres.
Imediat după ce maşinile s-au izbit puternic, au fost proiectate în alte cinci autoturisme. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto. De asemenea, două tinere, ambele în vârstă de 21 de ani, din Cluj-Napoca, pasagere în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani au fost rănite.