Mai-marii Capitalei, dati de gol de soneriile mobilelor
NICOLAE ONTANU, primarul Sectorului 2 CRISTIAN POTERAS, primarul Sectorului 6 ADRIEAN VIDEANU, primarul Capitalei LIVIU NEGOITA, primarul Sectorului 3 MARIAN VANGHELIE, primarul Sectorului 5 RAZVAN MURGEANU, viceprimarul Capitalei ADRIAN INIMAROIU, primarul Sectorului 4 ANDREI CHILIMAN, primarul Sectorului 1 Caractere. Psihologii spun ca maneaua de la telefonul primarului Ontanu tradeaza un individ care iubeste banii, in timp ce simfonia lui Poteras indica o personalitate flegmatica Alexandra Nastase, Bogdan Cotiga Febra personalizarii telefoanelor cu diverse coloane sonore i-a cuprins si pe edilii Capitalei. Unii politicieni au ales pentru mobilele lor arii care mai de care mai sofisticate, iar altii, dimpotriva, tonuri de apel mai putin stridente. Psihologul Mirela Zivari spune ca melodia pe care primarul Capitalei, Adriean Videanu, o are la telefon tradeaza o personalitate discreta. Atunci cand nu isi tine telefonul pe silentios, edilul-sef este atentionat de melodia clasica a unei celebre marci de telefoane mobile. La polul opus, se afla viceprimarul Razvan Murgeanu, al carui telefon suna foarte tare, pe acordurile fanfarei militare. Acest fapt denota, potrivit psihologilor, o fire dominatoare, activa, dar si rigida. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, si edilul Sectorului 4, Adrian Inimaroiu, nu au schimbat melodiile standard ale mobilelor lor. Desi ambii liberali, specialistii in psihologie considera ca cei doi sunt, de fapt, persoane conservatoare. Primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, tine foarte mult la liniste si prefera sa il atentioneze doar un „beep”, fapt care il incadreaza in categoria persoanelor retrase. Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, isi tine, de doua mandate, soneria de la telefon pe silentios si nu ii plac nici vibratiile. Psihologii apreciaza ca acest lucru descrie o persoana stresata si nesigura pe sine, in timp ce primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu, pare sa iubeasca banii, deoarece si-a personalizat mobilul cu o melodie populara, cu influente de manea. Desi luptator de performanta in tinerete, Cristian Poteras, edilul Sectorului 6, este un meloman convins, care raspunde la telefon pe o simfonie de-a lui Johann Sebastian Bach. Soneria ascunde un caracter flegmatic, care simte, din cand in cand, nevoia de evadare.