Când ai 64 de ani și necazurile vin unul după altul, te poți gândi doar la o bătrânețe în sărăcie și durere. Este și cazul unui bărbat din Dâmbovița, care a trăit într-o viață cât alții în zece. Și-a pierdut soția, apoi fiul a rămas cu sechele grave după un accident de mașină și, la scurt timp, el însuși a fost victima unui accident care l-a lăsat fără un picior. Cu un venit de 142 de lei pe lună și o casă care stătea să cadă peste ei, nea Gheorghe nu mai avea puterea să viseze la nimic bun. Deși toată viața lui i-a ajutat pe alții. Întâlnirea cu Marius, voluntarul care face case, avea să-i schimbe însă viața la 180 de grade. CANCAN.RO vă prezintă întreaga poveste emoționantă.
Marius Simionică este voluntarul care face case. Așa a devenit cunoscut după ce a renunțat la cariera militară și s-a întors în România, unde a pus bazele unei asociații sprijinite de românii din diaspora. El chiar face case și acum a ajuns la a patra. De povestea lui nea Gheorghe a auzit întâmplător. Bătrânul care își ducea traiul într-o comună din Dâmbovița, la Bolovani, l-a impresionat.
A fost mereu un luptător, dar viața i-a dat lovitură după lovitură. Și-a pierdut soția, fiul a rămas cu probleme grave după un accident auto, iar, ca și cum soarta nu-l lovise destul, bătrânul și-a pierdut și piciorul stâng. Când l-a întâlnit pe Marius, nu mai credea în minuni. Casa risca să se dărâme pe ei, iar bătrânul și fiul lui trăiau din 142 de lei pe lună. Marius tocmai terminase de ridicat a treia casă cu sprijinul românilor care au donat pentru Asociația „Marius și Prietenii”. Atunci a pornit un nou maraton: casă pentru nea Gheorghe și o viață mai bună.
În doar trei săptămâni, voluntarii au reușit să strângă banii pentru a le ridica o casă. Și nu doar atât: au finalizat documentația și au obținut pentru bătrân un venit lunar de aproximativ 1.800 de lei. Când a primit primii bani nu s-a putut opri din plâns. Duminică, a simțit că s-a născut din nou, după ce, la doar patru luni de la demararea proiectului, voluntarii i-au ridicat și casa mult visată. (VEZI ȘI: EA ESTE ”ÎNGERUL” DE LA 112)
A plâns și el și s-a emoționat și Marius: „Ce lăsăm în urma noastră? Lăsăm un nea Gheorghe al cărui venit depășește 1.500 de lei (mai crește treptat până la 1.800). Lăsăm o casă la țară cu toate utilitățile; nea Gheorghe beneficiază acum de condițiile necesare unui trai decent. Recunosc, sunt și un pic obosit/epuizat, poate un pic mai mult dar simt că nea Gheorghe a meritat tot efortul!”, a povestit Marius.
Acum, bătrânul și fiul său pot trăi decent. Au o casă cu baie, dormitor, bucătărie și toate condițiile pentru a se descurca mai ușor. Nea Gheorghe nu a mai găsit cuvinte pentru a le mulțumi. A spus că se va ruga la Dumnezeu pentru a le da sănătate tinerilor inimoși. (CITTEȘTE AICI: UN STUDENT CRAIOVEAN A CONSTRUIT, DIN ECONOMIILE LUI, O POARTĂ DE DEZINFECTARE PE CARE A DONAT-O UNUI SPITAL)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.