Mai ceva ca în filmele de groază! Doi bărbați au fost omorâți de tren în timp ce își plângeau fratele ucis în același loc, tot de un tren
Poveste cumplită mai ceva ca în filmele horror! Doi bărbați din statul american Carolina de Nord, care își comemorau fratele ucis de tren, au fost loviți și omorâți de un tren în același loc, scrie CNN.
Pablo Tiquiram Us, de 29 de ani, și Jose Chilambalam Tiquiram Us, de 20 de ani, se aflau pe șinele trenului în zona în care fusese omorât fratele lor, când au fost loviți de un alt tren, a anunțat poliția orașui Charlotte.
”Cei doi își comemorau fratele care își pierduse viața cu o săptămână înainte, chiar în locul unde fusese lovit de tren. Din nefericire, cei doi frați au fost loviți la rândul lor de un tren, în timp ce se aflau pe șine și au murit la scurt timp din cauza rănilor”, a declarat sergentul Adam Jones, de la Poliția Charlotte.
Fratele lor, Baltazar Tiquiram Us, 27 de ani, se afla la volan și a fost lovit de tren în timp ce încerca să traverseze calea ferată, pe 26 iulie, a mai precizat Adam Jones, relatează digi24.ro.
Înregistrările video confirmă că cei doi frați stăteau pe șine când au fost loviți de tren. Ei aprinseseră lumânări și păstrau un moment de reculegere în memoria fratelui lor.
Verificările au arătat că toate barierele și sistemele de alertă funcționau corect. Anchetatorii bănuiesc că alcoolul ar putea fi ”un factor contributor”, potrivit unui comunicat al poliției.
Sursa foto: Pexels.com