„Mai bine FSN decat PCR”
IOAN T. Morar Una dintre marile probleme ale variantei guvernamentale PSD-PD-L este felul in care aceasta asociere va fi intampinata de catre presa portocalie si de catre societatea civila devotata lui Traian Basescu. Din fericire, „salvarea” a venit in timp record de la Ioan T. Morar. Bogdan Tiberiu Iacob Traian Ungureanu a anuntat deja ca se va arunca de pe bloc daca PSD intra la guvernare cu PD-L, dar intrebarea e ce va face restul echipei de zgomote cotroceniste? Sever Voinescu e ocupat sa intre in guvern, la Cultura, dar nu toti au bafta lui. Cum vor justifica, in viitor, preaslavirea lui Traian cel Mare, odata ce i-a bagat in Guvern pe cei care trebuiau trasi in tepe, in Piata Victoriei? Iata ca s-a gasit, insa, rapid solutia: inventivul (si cinicul) scrie, negru pe alb, pe blogul sau: „Petroliberalii au lansat ideea ca prin coalitia PD-L-PSD s-ar reface FSN. E clar ca e o tampenie, refacerea FSN ar putea fi invocata daca cele doua formatiuni politice ar fuziona si ar reveni la programul politic al fostului FSN, ceea ce nu e cazul. PD-L a ajuns la PSD pentru ca PL-93 (care acum isi zice PNL) nu a vrut sa participe la o guvernare de dreapta. E o tampenie la fel de mare ca si cum s-ar fi spus ca prin tratativele dintre PSD si PNL s-ar fi incercat o refacere a PCR, ultimul partid in care s-au regasit impreuna atat unii membri ai PNL, cat si o foarte buna parte din membrii PSD. Deci, prin refacerea FSN s-a evitat refacerea PCR!”.