Mai ai așa ceva pe acasă? Cu câți lei se vinde acum, în aprilie 2022, o bancnotă de 1.000 de lei din 1993, cu chipul lui Mihai Eminescu

Publicat: 19/04/2022 | 09:49

Mai ai bancnote de 1.000 de lei cu Mihai Eminescu prin casă, pe care le păstrezi ca amintire? În 2022, hârtia a ajuns să valoreze o sumă uriaşă. Iată cu cât se vinde pe internet.

În anii ’90, una dintre cele mai folosite bancnote era cea de 1.000 de lei cu chipul lui Mihai Eminescu. A fost a doua bancnotă intrată pe piaţă după 1989, după cea de 500 de lei.

Dacă vreodată te-ai întrebat măcar din curiozitate cât valorează în prezent, află că pe site-urile de anunţuri, bancnota de 1000 de lei cu chipul lui Mihai Eminescu valorează 1000 de lei.

CITEŞTE ŞI: VERIFICĂ DACĂ AI PE-ACASĂ! CU CE PREȚ SE VINDE O MONEDĂ DE 5 LEI DIN ANUL 1881, ACUM, ÎN 2022

Nostalgicii care vor să aibă o astfel de bancnotă, trebuie să scoată din buzunar o sumă destul de mare pentru a intra în posesia ei.

Ce anunța BNR în urmă cu 10 ani

Iată ce se anunța în urmă cu un deceniu despre preschimbarea acestei bancnote de 1000 de lei:

„Luni, 15 martie este ultima zi în care bancnotele cu valoare nominală de 1.000 si 5.000 de lei, emisiunile 1991-1993, vor putea fi primite de orice comerciant de la populaţie. În perioada 16-31 martie 1999 se vor face plăţi sau se vor preschimba aceste bancnote doar de către casieriile unităţilor bancare, urmând ca după această dată să înceteze puterea lor circulatorie. Astfel, din aprilie, ieşenii vor putea face cumpărături utilizând bancnotele noi de 1.000 si 5.000 lei, emise de BNR în iunie anul trecut, dar şi pe cele de 500, 10.000, 50.000 şi 100.000 lei.

În schimb, tot luni, 15 martie, BNR pune în circulaţie noua monedă metalică de 500 lei. Bancnota de 500 lei, emisiunea 1992 va rămâne însă în circulaţie, utilizându-se în paralel cu noua moneda metalică cu aceeaşi valoare nominală. Moneda de 500 lei va fi pusă luni în circulaţie prin băncile comerciale, de la acestea putând ajunge la agenţii economici şi apoi la orice ieşean.

Noua monedă de 500 lei este din aluminiu şi magneziu, având culoare argintie. Diametrul monedei este de 25 mm, cu patru mm mai mică decât moneda de 100 de lei emisă de BNR în 1991. Moneda de 500 lei va fi mai groasă, având 3,10 mm, dar mult mai uşoară, cântărind 3,75 g, faţă de 8,7 g cit are cea de 100 lei.”, a declarat Oltita Ionescu, director al sucursalei BNR Iasi.