Mahmoud Jebril, fostul premier libian, a murit la 68 de ani. Fusese infectat cu noul coronavirus
Alianţa Forţelor Naţionale (NFA), fostul partid al lui Mahmoud Jebril, a confirmat decesul acestuia, survenit pe data de 5 aprilie.
La sfârșitul lunii martie, același partid anunțase că fostul prim-ministru fusese testat pozitiv la noul coronavirus.
Mahmoud Jebril a fost prim-ministru timp de opt luni, în 2011, după izbucnirea revoluției în urma căreia a fost înlăturat de la putere dictatorul libian Muammar Gaddafi. Alianţa Forţelor Naţionale a transmis condoleanţe familiei fostului premier, fără a preciza cauza decesului sau locul unde s-a produs acesta. Dar, potrivit informațiilor transmise de agerpres.ro, Mahmoud Jebril a decedat la Cairo.