Soțul Dianei Șoșoacă, Silvestru, a scăpat de ordinul de restricție impus de fosta parteneră. Senatoarea l-a acuzat pe acesta de auz psihic și fizic, iar acum Judecătoria Sectorului 2 a admis contestația soțului.
Silvestru Șoșoacă a reușit să scape de brățara de supraveghere și de ordinul de protecție provizoriu după ce Judecătoria Sectorului 2 a admis contestația acestuia la sfârșitul săptămânii trecute. În plus, motivarea instanței a dezvăluit detalii despre scandalul dintre cei doi soți. Iată ce se arată în motivația instanței!
Conform mărturiei fiului senatoarei, presupusa agresiune la care Diana Șoșoacă ar fi fost supusă de către soțul ei s-ar fi întâmplat în decembrie 2023. Potrivit relatărilor, Silvestru ar fi lovit-o cu pumnul în spate și ar fi îmbrâncit-o. În sprijinul acestor afirmații, Diana Șoșoacă a prezentat în instanță fotografii care arată mai multe semne vizibile pe corpul ei.
Magistrații au analizat probele pe care senatoarea le-a depus la dosar și au spus că aceata „nu resimte o reală stare de temere față de contestator, instigându-l să continue să îi adreseze cuvinte injurioase, ridicând la rândul său vocea și folosind cuvinte jignitoare similare”.
”Înscrisurile ce au stat la baza emiterii ordinului nu probează actele de violenţă pretinse de intimată. În privinţa fotografiilor depuse de intimată, instanţa constată că acestea nu sunt datate, intimata nu a fost în măsură să indice data aproximativă şi contextul în care a avut loc incidentul ce s-ar fi soldat cu echimozele vizibile în fotografii, iar fotografiile în sine nu probează că echimozele ar fi fost cauzate de contestator”, au mai spus magistrații.
Judecătorii subliniază că „nu orice formă de violență exercitată de un membru de familie justifică emiterea unui ordin de protecție”. Instanța precizează că violența trebuie să fie de o anumită gravitate și să vizeze viața, integritatea fizică sau psihică. De asemenea, pericolul trebuie să fie iminent și concret, ceea ce înseamnă că un ordin de protecție nu poate fi emis în luna aprilie 2024 pentru presupusele acte de violență petrecute în decembrie 2023.
Nici plângerea penală depusă de Diana Șoșoacă nu a fost suficientă pentru ca judecătorii să mențină ordinul de protecție împotriva lui Silvestru Șoșoacă.
„Este adevărat că la nivelul Secţiei 6 Poliţiei s-a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, însă înregistrarea unui dosar penal sub acest aspect nu face dovada existenţei unui act de violenţă recent care să sugereze o stare de pericol iminent necesar a fi reţinută pentru emiterea ordinului provizoriu de protecţie.
Dacă intimata ne este mulțumită de conținutul mesajelor postate de contesatator ori de subiectele abordate în timpul emisiunilor, această nemulțumire nu poate constitui în sine o bază pentru emiterea unui ordin provizoriu de protecție, ținând eventual de o răspundere civilă delictuală pentru afectarea imaginii”, au mai spus magistrații.
Diana Șoșoacă a solicitat un ordin de protecție, afirmând că în data de 3 aprilie 2024, soțul ei a angajat pe cineva să o urmărească la biroul avocatului, așteptând-o cu telefonul înregistrând și hărțuind-o. Ea a dezvăluit că este victima unor violențe psihice, cibernetice și a unui abuz emoțional specific relațiilor ce pot duce la abuz psihic.
Diana Șoșoacă l-a acuzat pe soțul ei de „injurii, insulte, critici constante, amenințări cu rănirea copiilor sau altor membri ai familiei, insistența de a ști în fiecare minut unde se află partenerul, umilire, gelozie, tentativa de a controla aspectul fizic al partenerului, etc.”
Aceste comportamente au generat stări de rușine, teamă, disperare, confuzie și, pe termen lung, modificări ale stării de spirit, dificultăți de concentrare, tensiune musculară, insomnie și anxietate. De asemenea, l-a acuzat pe soțul ei că i-a trimis mesaje amenințătoare cu dezvăluirea unor informații compromițătoare.
”Din cauza neînţelegerilor apărute în familie, şantajelor, ameninţărilor, violenţelor fizice şi verbale, insultelor asupra sa şi a copiilor, susţinând că din acel moment contestatorul comite zi de zi acte de violenţă verbală şi psihologică, socială, spirituală şi cibernetică asupra sa şi a copiilor săi pe toate canalele TV, presă scrisă, reţele sociale, cu scopul de a o denigra şi a o defăima, afirmând totodată în data de 01.04.2024 pe un post de televiziune că planul său este să o supună măsurii internării medicale nevoluntare”, a mai spus senatoarea.