Gheorghe Moroșan, criminalul din Onești care a ucis în 2021 doi bărbați, a fost condamnat astăzi, 7 octombrie 2022, la 30 de ani de închisoare cu executare. Anunțul a fost făcut public imediat după încheierea procesului, spre surprinderea tuturor celor care așteptau verdictul.
După un an și șapte luni de la comiterea celor două crime odioasă, iată că judecătorii au ajuns la un rezultat final cu privire la bărbatul care a sechestrat și ucis doi bărbați. Crimele au avut loc pe data de 1 martie 2021, când muncitorii urmau să verifice un apartament, iar Gheorghe Moroșan a intrat peste ei și i-a amenințat cu o armă albă.
VEZI ȘI: SCRISOAREA ULUITOARE LĂSATĂ DE CRIMINALUL DIN ONEȘTI: ”SĂ NU FIU ACUZAT DE TERORISM DUPĂ”
Locuitori din Onești, județul Bacău, au fost terifiați în momentul în care au aflat de crimele săvârșite de Gheorghe Moroșan. Bărbatul a petrecut luni bune în spital, după ce a fost împușcat de polițiștii veniți la fața locului, urmând ca, în cele din urmă, să ajungă în spatele gratiilor. Astăzi s-a dat sentința finală în ceea ce în privește pe criminal, urmând să aibă de executat 30 de ani de închisoare.
Avocatul Adrian Cuculis a mărturisit că magistrații au stabilit ca Gheorghe Moroșan să primească 30 de ani pentru omor calificat, 10 ani pentru lipsire de libertate și 2 ani pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. La acesta se adaugă și sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 ani și 4 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 37 de ani și 4 luni închisoare. În cele din urmă, toate pedepsele s-au contopit, ajungându-se la maximul legal de 30 de ani.
CITEȘTE ȘI: DIALOGUL HALUCINANT ÎNTRE POLIȚIȘTI ȘI CRIMINALUL DE LA ONEȘTI: ”VĂ ROG SĂ VĂ ABȚINEȚI”
De asemenea, magistrații au decis și valoarea daunelor morale pe care inculpatul le va avea de achitat. Acesta va plăti suma de 2.000.000 de euro. Și soția bărbatului, Aurelia Moroșan, a fost anchetată, urmând să aibă de executat 12 ani de închisoare pentru că și-a ajutat soțul la sechestrarea celor doi muncitori. Decizia nu este definitivă și va putea fi atacată în instanță în termen de 10 zile.
„Pronunțarea în cazul lui Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, stabilește și daune morale de 2.000.000 euro”, a spus avocatul Adrian Cuculis.