Zilele acestea, Robert Tudor (38 de ani) a dezvăluit, în cadrul unui podcast, faptul că n-a fost deloc un copil planificat. Fostul finalist de la „Românii au talent” nu a fost vrut de mamă și consideră o minune faptul că a fost născut. Magicianul a mărturisit și motivul pentru care chipul său nu este deloc simetric și incidentul care i-ar fi cauzat defectul.
Robert Tudor a ajuns cunoscut de întreaga țară, după apariția sa de la emisiunea PRO TV, „Românii au talent”, din anul 2012. Publicul a fost atât de încântat de prestația și prezența sa carismatică, încât l-a propulsat în finală, dar nu a ieșit câștigător de sezon.
Mereu zâmbitor, plin de energie și carismă, nimeni nu s-ar fi așteptat ca magicianul să aibă o poveste de viață atât de zguduitoare. Făcut „din greșeală”, mama sa a vrut să-l avorteze printr-o metodă greu de închipuit. Din acest motiv, magicianul are gura „strâmbă”. Chiar dacă femeia a făcut tot posibilul ca să nu-l aducă pe lume, Robert Tudor nu poate să-i poarte pică.
„Mama nu m-a vrut. Nu m-a dorit mama și eu de aia am gura strâmbă. Bunica îmi povestea că voia să mă dea. Cică a fost o întâmplare că eu am ieșit.
Că sunt în viață acum, că stau de vorbă de cu tine… e un miracol că sunt eu aici. A încercat prin diferite metode. Bine, așa se făcea atunci și eu n-am cum s-o condamn pe mama”, a spus magicianul.
(CITEȘTE ȘI: Magicianul Robert Tudor, amenințat de un coleg de breaslă. VIDEO)
Zilele acestea, Robert Tudor a mărturisit că mama sa a încercat toate metodele pentru a-l avorta. Una dintre ele, atât de greu de procesat, este cea în care femeia și-a introdus o lingură în zona intimă pentru a reuși să elimine făcut, acesta fiind episodul care l-ar fi făcut pe magician să arate astfel.
Spre norocul său, fostul concurent de la „Românii au talent” a scăpat să fie avortat pentru că mașina cu care mama sa trebuia să plece ca să scape de sarcină, s-a stricat.
Prima dată cu lingura, să bage lingura ca să avorteze. A sărit și cu sacul de ciment în brațe de la etajul 1. Trebuia să plece cu tata cu mașina și apoi a început să plouă afară și nu mai pornea mașina. Voia să meargă să mă avorteze la o femeie care făcea chestii din astea. Așa se făcea atunci în 84”, a adăugat Robert Tudor, în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”.
Materialul integral este disponibil aici: