Magicianul Robert Tudor, amenințat de un coleg de breaslă. VIDEO
Robert Tudor (37 de ani) trece prin clipe de coșmar. După ce și-a anunțat turneul prin țară, un coleg de breaslă a început să-l amenințe. Depășit de situație, magicianul l-a „pârât” pe rivalul său.
Robert Tudor a ajuns protagonistul unui „război” la care nu s-ar fi așteptat. Rivalul său este un alt magician, din Timișoara, care nu vrea să accepte, sub nicio formă, spectacolul său.
După cum a dezvăluit Robert Tudor, problema pare să fi apărut de la faptul că magicianul are spectacol pe 22, iar colegul său de breaslă, pe 23 octombrie. Rivalul timișorean l-a acuzat că nu își va vinde biletele din vina sa și a recurs imediat la amenințări.
„Haideți să vă spun ce mi s-a întâmplat. În urmă cu o săptămână, am dat drumul unui turneu de magie în toată țara. Printre cele zece orașe, se numără și Timișoara. Imediat cum am pus spectacolul, m-a sunat un magician din Timișoara care are spectacol pe 23 și mi-a spus să anulez spectacolul pentru că nu i se mai vând lui biletele”, l-a pârât Robert Tudor pe colegul de breaslă. (CITEȘTE ȘI: Cum arată și cu se ocupă soția magicianului Robert Tudor, fostul finalist la ”Românii au talent”. Nu îți va veni să crezi!)
Robert Tudor: „Mi-a zis că dacă nu anulez spectacolul, o să avem război!”
Magicianul din Timișoara a încercat să-l convingă pe Robert Tudor să-și anuleze spectacolul din Timișoara, dar acesta este hotărât să-l susțină. Când a văzut că nu este nicio șansă să-i schimbe decizia, rivalul i-a spus că va proceda ca în cazul manelistului Jador și va vorbi cu autoritățile pentru a-i anula spectacolul.
„Mi-a spus să anulez spectacolul pentru că altfel mi-l anulează el, împreună cu Primăria și Consiliul județean. La fel cum s-a întâmplat la Jador, asta a spus el. Mă simt nedreptățit. Cineva încearcă și mi-a declarat război. Mi-a zis că dacă nu anulez spectacolul, o să avem război”, a spus magicianul. (CITEȘTE ȘI: Anna Lesko, gafă în direct la Pro TV. Ce a spus despre trucurile magicianului Robert Tudor și cum a pus-o acesta la punct + “A fost nesimțită și arogantă”)
This browser does not support the video element.