Magda Palimariu si iubitul ei, Piticu’ de la Simplu, au avut o vacanta 100% romaneasca: „Am urcat la stana si am mancat bulz”
Magda si Ionut au bifat Sibiul atat de drag, dar au plecat si pe Transfagarasan, au ajuns la Balea Lac, dar si la Ocna Sibiului.
„A fost cu adevarat o vacanta de relaxare, in care ne-am odihnit, ne-am plimbat, am sarbatorit-o pe sora mea pentru ca am prins si ziua ei de nastere, am urcat pe munte, nu am ocolit nici mancarea de la stana si am fost pe punctul de a da nas in nas cu ursii”, spune Magda despre vacanta pe care au ales sa o petreaca in tara.
Impreuna cu niste prieteni buni Magda si Ionut au ajuns la Balea Lac, dar si la cascada cu acelasi nume, unde s-au bucurat din plin de aerul curat si s-au racorit printre peticele de zapada care inca imbracau muntele.
„La Balea am ajuns si la o stana, unde am fost primiti cu multa caldura. Am mancat bulz gatit acolo, pe loc, si pot spune ca a fost cel mai bun pe care l-am gustat vreodata”, povesteste Magda.
In drum spre cascada, vedeta Pro Tv isi aminteste ca a tras o sperietura zdravana cand a auzit mormaitul unui urs. „Stiam de la prietenii nostri ca in zona respectiva umbla o ursoaica ce coboara des dupa mancare, asa ca in clipa in care am auzit un mormait, am rupt-o la fuga, spre amuzamentul celorlalti din grup”, isi aminteste Magda.
Vacanta a fost completata de bronzul de munte obtinut la Ocan Sibiului, acolo unde cei doi s-au relaxat la soare, dar si de excursia pe Transfagarasan, unde au admirat peisaje ce-ti taie respiratia.