Magda Pălimariu este însărcinată în şapte luni! De ce şi-a ascuns prezentatoarea TV sarcina

Publicat: 31/05/2022 | 09:05

Magda Pălimariu este în culmea fericirii. Prezentatoarea TV a anunţat recent că este însărcinată în şapte luni. În curând, frumoasa şatenă va aduce pe lume primul său copil. Mai mult, aceasta a dezvăluit şi motivul pentru care a dorit să îşi ţina sarcina ascunsă. Iată ce declaraţii a făcut.

Magda Pălimariu radiază de fericire de când a aflat că va aduce pe lume un băiețel.

NU RATA: MAGDA PĂLIMARIU SE MUTĂ DIN ROMÂNIA! “NE VOM VEDEA PE FACEBOOK ȘI INSTAGRAM” CARE ESTE MOTIVUL + CINE O VA ÎNLOCUI LA PRO TV

Mai mult, vedeta de la ProTV are o relaţie frumoasă cu bărbatul alături de care a plecat în Norvegia în urmă cu două luni. Cei doi sunt nerăbdători să îşi ţină primul copil în braţe. Prezentatoarea TV este pe ultima sută de metri cu sarcina.

„Sunt însărcinată în 7 luni, iar termenul este în prima jumătate a lunii august. Așadar, o să fie tot Leu, ca mami. (zâmbește)”, a mărturisit Magda Pălimariu pentru viva.ro.

Magda Pălimariu este însărcinată în şapte luni! (sursă foto: viva.ro)

De ce şi-a ascuns prezentatoarea TV sarcina

Prezentatoarea Tv a mărturisit că s-a confruntat cu probleme în sarcină, iar din acest motiv nu a vrut să vorbească despre acest subiect. Mai exact, vedeta s-a simţit destul de rău în primele cinci luni, astfel a decis să aibă mai multă grijă de sănătatea sa, ba chiar a renunţat şi la activitatea profesională.

De asemenea, Magda Pălimariu a dezvăluit că în această perioadă nu a putut să doarmă la fel ca înainte, însă toate eforturile pe care le-a făcut au meritat din plin.

„Am avut o perioadă destul de grea în primele cinci luni de zile, de aceea am și decis să iau această pauză prelungită de la muncă. Stări de greață, vertij, oboseală, dureri – le-am avut pe toate.

Și nici nu fac parte din categoria gravidelor care dorm foarte mult în perioada sarcinii. Din contră, dorm destul de puțin, așadar mă simt destul de epuizată zi de zi, cu toate că înțeleg că perioada grea, în care nu mai poți dormi deloc, abia de acum începe. (râde)”, a mai spus Magda Pălimariu pentru sursa citată.

 

sursă foto: instagram