Maestrul Victor Rebengiuc a divorțat pentru o femeie mai tânără cu 10 ani. Cum și-a întâlnit actorul marea iubire
Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori români, care se poate mândri cu peste 70 de ani de carieră la cei 90 de ani ai săi. Nu doar pe plan profesional are motive să se mândrească, ci și pe plan amoros. Este, încă din anul 1965, cu Marina Mihuț, cea care l-a și făcut tată. Se pare că a meritat căsnicia pe care a sacrificat-o, la vremea aceea, pentru o astfel de poveste de dragoste.
Puțini își mai aduc aminte, dar artistul a fost căsătorit cu Anca Verești. A fost prima sa iubire, pe care o cunoscuse chiar în anul I la Institut. În perioada 1960-1965, cei doi actori au fost împreună, dar odată cu întâlnirea actualei sale soții, a decis să renunțe la mariaj. Oricum, așa cum spunea maestrul, mariajul intrase într-o monotonie. Regretata vedetă a trecut la cele veșnice pe 8 noiembrie 2022.
Victor Rebengiuc și-a găsit marea iubire, Marina Mihuț
În anul 1965, Victor Rebengiuc a cunoscut-o pe Marina Mihuț pe platourile de filmare de la „Pădurea Spânzuraților”. Ea era studentă la Facultatea de Teatru din București, iar el era la început de carieră. A fost dragoste la prima vedere, mărturisea, în urmă cu mulți ani, artistul. Întâmplarea face că, fără să știe, erau și vecini de bloc. Ea stătea la scara 1, iar el, la 6.
Nu a trecut mult timp până când au ajuns și la starea civilă, iar la 10 ani de când au spus „da” pentru eternitate, a venit pe lume și singurul lor copil, Tudor. Tânărul are, în prezent, 48 de ani. Nu numai că venirea lui pe lume le-a adus enorm de multă bucurie, dar a fost și motivul pentru care au decis să se căsătorească și religios, în anul 1992. Ceremonia a avut loc la Biserica Stavropoleos.
(CITEȘTE ȘI: Victor Rebengiuc a părăsit scena teatrului, după șapte decenii de carieră: „Sănătatea mea e în mare suferință”)
Parteneri nu doar acasă, ci și la muncă
Dat fiind faptul că meseria i-a unit, i-a și păstrat, într-o mare măsură, mereu împreună. Au avut multe spectacole în care au împărțit scena și amândoi au reușit să aibă cariere de succes. Ca urmare, pe data de 3 mai 2022, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale” din București, unde a avut loc Gala Premiilor Gopo, le-a fost recunoscută munca.
Victor Rebengiuc și Maria Mihuț au primut Premiul Gopo pentru întreaga carieră, fiind recunoscuți, încă o dată, ca doi dintre cei mai de preț actori ai țării.
(CITEȘTE ȘI: Maestrul Victor Rebengiuc, desființat și jignit pentru un gest din trecut: „A fost doar penibil”)