MAE rezolva problemele romanilor din strainatate. Creste numarul de cabine si stampile de vot in Diaspora
Dupa ce romanii din Diaspora au intampinat mai multe probleme in turul I al alegerilor prezidentiale, MAE ofera acum sustinere totala Biroului Electoral Central pentru a inlatura disfunctiile din sistem. Rezultatul: mai multe cabine de vot, mai multe stampile, mai multi membri si supleanti pentru comisii.
„Vom aplica mai multe masuri pentru a fluidiza votul. Pe de o parte, e vorba de deciziile BEC, ma refer la simplificarea procedurilor ce vizeaza declaratia pe propria raspundere, dar si afisarea pe siteul MAE si BEC a acestui formular tipizat pentru a putea fi descarcat. De asemenea, acest formular va putea fi distribuit si in perimetrul sectiilor de votare. De asemenea, am decis si marirea cabinelor de vot, al stampilelor, dar si completarea personalului din sectiile de vot. Noi am decis marirea, spre maxim, a cabinelor de vot, spre sapte, dar si a stampilelor de vot”, a declarat Titus Corlatean.
CITESTE SI
Pentru rezolvarea situatiei votului in Diaspora, ministrul de Externe a mers direct la sursa si s-a consultat cu ambasadorii statelor europene in care au fost raportate probleme la primul scrutin, in cadrul unei discutii care a avut loc la sediul Ministerului de Externe.
Au stat la coada, dar nu au putut vota
In primul tur al alegerilor prezidentiale de anul acesta, romanii din Diaspora au intampinat mari probleme. Desi au stat chiar si opt ore la coada, multi dintre ei nu au reusit sa isi exercite dreptul la vot, din cauza sectiilor putine, a stampilelor in numar redus, dar si a buletinelor de vot insuficiente.
A.D.