MAE confirmă că agresorul din orașul britanic Luton este cetățean român
Ministerul de Externe a confirmat, luni, că bărbatul care a atacat cu brutalitate trei femei în timpul unui jaf într-o locuință din orașul britanic Luton este cetățean român. MAE transmite că ancheta e în curs de desfășurare, iar subiectul e urmărit de Ambasada României la Londra.
„Ambasada României la Londra, prin intermediul Biroului atașatului de afaceri interne, are în atenție cazul semnalat și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare. Potrivit datelor obținute de reprezentanții misiunii diplomatice, autoritățile locale au confirmat faptul că persoana în cauză este cetățean român, ancheta fiind în curs de desfășurare. Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu s-au primit solicitări de asistenţă consulară din partea cetățeanului român”, a răspuns Ministerul de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.
Instituția precizează că „Ambasada României la Londra continuă monitorizarea cazului și păstrează în permanență legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”.
Reacția MAE vine în contextul în care un individ care pretindea că lucrează la o firmă de curierat a atacat cu brutalitate trei femei în timpul unui jaf într-o locuință din orașul britanic Luton, potrivit Poliției din comitatul Bedfordshire.
În dimineața zilei de 2 septembrie, un individ s-a prezentat în fața unei locuințe din Luton și a sunat spunând că are un colet de predat la adresa respectivă. În momentul în care i-a fost deschisă ușa, bărbatul s-a năpustit asupra a două femei și o adolescentă care se aflau în acel moment în locuință.
Agresorul a părăsit locuința după ce a furat un decodor TV, o consolă Wii și altă consolă de jocuri video.
Poliția a mai transmis că au identificat un suspect, despre care se crede că a părăsit Marea Britanie. Ca urmare a acestui lucru, autoritățile britanice colaborează cu forțe de poliție din câteva țări europene pentru a-l localiza pe presupusul agresor.
Trong Vung Dong, o rudă a victimelor, a scris pe platforma de socializare Facebook că agresorul ar fi originar din România.