Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care doresc să călătorească în Spania cu avionul că, pe 8 şi 9 septembrie, activitatea pe Aeroportul Loiu din Bilbao va fi afectată din cauza grevei personalului de la sol al companiei Iberia.
Cetăţenilor români li se recomandă să consulte site-urile oficiale ale companiilor aeriene pentru a se informa asupra stării zborurilor programate.
Pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid (+34917344004) şi ale Consulatului General al României la Bilbao (+34944245177, +34944233963, +340944256271, +340944256272, +340944256273), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, persoanele care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Madrid (+34649656032) şi al Consulatului General al României la Bilbao (+34608956278).