Madonna va pune piatra de temelie a unei scoli in Malawi
Potrivit reprezentantilor fundatiei Raising Malawi, care finanteaza acest proiect caritabil, costul total al proiectului este de 15 milioane de dolari.
Madonna a calatorit in tara africana alaturi de cei patru copii ai sai, Rocco, Lourdes, David Banda si Chifundo James.
In octombrie 2009, artista a achizitionat terenul pe care se va construi aceasta scoala, in apropiere de capitala Lilongwe. Scoala va gazdui cursuri pentru 500 de fete care provin din familii cu venituri modeste.
Totusi, constructia acestei scoli a provocat si nemultumiri din partea celor 200 de locuitori expropiati din zona, care considera ca banii primiti de la fundasia Raising Malawi, pentru a renunta la locuinte, cate 360.000 de dolari, sunt insuficienti.
Prin intermediul fundatiei sale, Madonna a construit in Malawi un orfelinat ultramodern, dar si un centru de zi pentru copii, care se ocupa de 10.000 de micuti care traiesc in apropiere de capitala tarii.