VIRIL. Madalin Voicu se poate mandri ca a iubit cu foc cinci femei, care i-au daruit deja cinci copii, iar al saselea este pe drum Incepand din aceasta saptamana, deputatul Madalin Voicu poate deveni, in orice zi, tatic. Pentru a sasea oara! Ella Nica Carmen, pictorita cu care Madalin Voicu are o relatie de opt ani, ne-a declarat ca va naste natural si ca a pregatit totul pentru baiatul ei. „Copilul va purta numele meu ( n.r. – Olteanu), nu Voicu. Totul decurge bine. Este mai greu acum, in ultimele zile”, ne-a marturisit Carmen. La randul sau, viitorul tatic s-a aratat convins ca baiatul lui va veni pe lume in preajma Pastelui. „Va avea doua sau trei nume. Unul va fi Stefan. Carmen alearga toata ziua, merge la scoala, la liceul la care preda, pentru ca nu a vrut sa isi ia concediu sub nicio forma. Ne ingrijim sa fie totul in regula. Eu unul abia astept. Nu cred sa fie probleme. Si-a facut tot felul de ecografii si analize; a mers la mai multi doctori. Eu sunt mai fricos, am o stare de anxietate, dar o sa-mi treaca atunci cand am sa-l tin in brate. Apoi, sa fie sanatos, sa doarma bine, sa manance bine. Mi-e drag orice copil, inchipuiti-va cum imi sunt ai mei”, ne-a declarat Madalin Voicu.
Deputatul Madalin Voicu are, cu bebelusul care va veni pe lume, sase copii. Ca urmare a doua relatii din tinerete, are acum doi baieti de peste 30 de ani – Bogdan si Alex, ambii aflati acum in strainatate. Al treilea fiu este Madalin Voicu Jr., muzician ca si tatal sau. Dupa el urmeaza Ioana si Tudor, facuti cu Adriana, iar Stefan, cel care va veni pe lume zilele urmatoare, este rodul iubirii politicianului cu pictorita Carmen Olteanu.