Ştefania, fiica din prima căsnicie a lui Mădălin Ionescu, s-a pus pe treabă și a umblat în albumul cu poze al tatălui ei. A găsit o imagine cu ex-prezentatorul TV de-a dreptul fabuloasă.
Mădălin Ionescu apare în imagine alături de fratele său, dar este total schimbat față de cum arată în prezent. La momentul respectiv, acesta avea părul lung și cu greu l-ar putea recunoaște.
„Cu fratele meu în urmă cu câțiva ani… ?? Da… ăla mai înalt sunt eu. Ulterior mi-am lăsat parul și mai lung. Aici era in faza de creștere. Vremuri… A descoperit poza fata mea, Ștefania, umblând prin albumele de fotografii ale mamei mele. Touching!”, a ținut să precizeze Mădălin Ionescu.
Mădălin Ionescu este un cunoscut realizator și prezentator de televiziune, care de-a lungul anilor a moderat numeroase emisiuni de succes. Fostul prezentator de televiziune Mădălin Ionescu este căsătorit cu Cristina Șișcanu de câțiva ani. Aceasta este cea de-a doua căsnicie a ex-moderatorului TV. Cei doi au împreună o fetiță, Petra. Din primul mariaj, Mădălin Ionescu are doi copii: Ștefania și Filip.