Machiaj pentru ochi verzi

De: Cancan
Publicat: 18/01/2011 | 00:00

„Ce culori se potrivesc mai bine ochilor verzi?” Raluca P., Bucuresti Raspuns: Pentru machiajul de zi al ochilor verzi recomand nuantele de bej si maro. Acestea contureaza ochii foarte discret si ofera un plus de intensitate. Machiajul de seara poate fi compus din culori cum ar fi violet, pruna sau roz. Pentru un efect dramatic, combina oricare din culori cu negru. Nu uita de accentele de fard alb sub spranceana si in coltul intern al ochiului. De cele mai multe ori, ochii verzi au nevoie doar de o linie de creion kohl negru. Daca te simti indrazneata, inlocuieste negrul cu violet si ochii tai vor fi conturati si plini de culoare. Modalitati de aplicare a fardului de obraz „Niciodata nu reusesc sa-mi conturez pometii asa cum mi-as dori. Ati putea sa-mi spuneti cum aplicam corect fardul de obraz?” Cristiana B., Bucuresti Raspuns: Fardul de obraz sau blush-ul este acea pata de culoare care ne contureaza fata, asa ca este foarte important cum si unde aplicam produsul. Se gaseste sub doua forme, cea umeda, care se aplica dupa fondul de ten si inainte de pudra, si cea uscata, care se aplica dupa pudra. Blush-ul cremos arata mult mai natural, pentru ca ia contact direct cu pielea si se confunda cu aceasta. Blush-ul fard poate arata si el natural daca este aplicat in cantitati mici si este bine estompat. Nuantele fardului de obraz pot varia de la bej pana la roze-uri sau caramiziu. Cel mai indicat, atunci cand iti cauti culoarea blush-ului, este sa ramai in aceeasi zona cromatica a pielii. In ceea ce priveste zona si modalitatea in care trebuie sa aplici fardul, lucrurile stau simplu. Daca ai deja pometi conturati natural, aplica fardul sub umarul obrazului, spre ureche. Daca, dimpotriva, ai niste obraji mai plinuti, aplica fardul incepand de sub tample. Desigur, nu uita sa estompezi bine dupa. Ingrijirea sprancenelor acasa „Cum sa imi ingrijesc sprancenele cat mai simplu, acasa?” Diana S., Bucuresti Raspuns: Sprancenele sunt un element foarte important al fetei, care de fiecare data accentueaza machiajul ochilor prin forma lor. Daca esti nesigura care din fire sa le pensezi, cel mai usor este sa creionezi forma pe care o doresti cu ajutorul unui creion de sprancene sau cu fard. Dupa ce ai stabilit clar forma si simetria, penseaza firele de par care nu fac parte din forma sprancenei creionata mai devreme. Daca ai luat vreun fir din greseala, uleiul de ricin aplicat punctiform in fiecare zi te poate ajuta sa iti recapeti firele pierdute.