Măcel la o nuntă! Tzancă Uraganu, șocat după ce a văzut un copil tăiat în fața lui la petrecere
Tzancă Uraganu a semnalat problemele e care le întâmpină de multe ori la petrecerile la care este invitat. Manelistul a luat parte de curând la un măcel, chiar la o nuntă, acolo unde și un copil a fost victimă colaterală.
Tzancă a povestit că totul a început de la un invitat care l-a solicitat să-i cânte și a început să facă dedicații jignitoare la adresa celorlalți nuntași.
Bărbatul respectiv a fost snopit în bătaie de cei care s-au simțit vizați de vorbele acestuia. Omul a fost lovit inclusiv cu microfonul la care făcuse dedicațiile.
”Am fost mai devreme la o nuntă și de aia am nervi acum și sunt puțin agitat. Nu vreau să dau nume, pentru că nu m-au deranjat cu nimic, dar a ieșit o mare bătaie între ei și putea să iasă un mare măcel, o nenorocire.
Cântam la o masă și dintr-o dată a venit cineva și m-a luat. Eram în curte, oamenii erau foarte liniștiți și m-a chemat alt băiat și a început să dea niște dedicații jignitoare. Eu nu vreau să anunț dedicații jignitoare, dar un om când insistă într-una, mai spui… A spus ceva de genul: ”Când eu eram șmecher, alții nu erau nici fraieri”, ceva de genul ăsta.
A sărit aproape toată petrecerea pe omul ăsta care a dat dedicații.
Au sărit și l-au măcelărit. Mi-au luat microfonul din mână, nici nu știu dacă mai am microfon… I l-au aruncat direct în față.
Vreau să vă spun să terminați cu ”ciumegăreala” la nunți că nu știți de unde v-o luați, nu știți de unde sunteți tăiați… de ăștia care faceți contre, între voi, măr refer. Iar noi suntem puși la mijloc”, a povestit Tzancă Uraganul într-un live pe Facebook.
Tzancă Uraganu a revenit apoi dând detalii despre un copil care a fost prins în bătaia adultilor la eveniment. ”Legat de live-ul de mai devreme, acum am primit o informație că un copil a fost tăiat la mână, din greșeală, cu sticla. Exact ce vă spuneam”, a mai scris Tzancă Uraganul.