Echipa masculină de handbal a României va avea o misiune dificilă în încercarea de a fi prezentă după o pauză aproape un deceniu la o ediţie finaşă de turneu final de Campionat Mondial. Tricolorii vor întâlni Macedonia în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2019, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Zagreb, unde se desfăşoară întrecerile Campionatului European 2018.
Echipa pregătită de Xavier Pascual a evitat cele mai grele nume ale handbalului masculin mondial precum Croaţia, Norvegia, Ungaria sau Slovenia, dar porneşte cu şansa a doua şi în confruntarea cu macedonenii.
Dacă tricolorii au absentat de la turneele finale de Campionat Mondial în ultimii opt ani, în schimb, reprezentativa Macedoniei a fost prezentă la ultimele trei ediţii de Mondial. Cel mai bun loc la ultimele particiăpăîri ale adversarilor reprezentativei României la un turneu final de CM a fost locul 9, pe care Macedonia s-a clasat în 2015. În schimb, la Europene, macedonenii se laudă cu un loc 5 la Euro 2012. Echipa e pregătită tot de un spaniol, Raul Gonzalez, cel care a dus campioana Macedoniei, Vardar Skopje, la câştigarea Ligii Campionilor în 2017. Prima manşă a dublei cu Macedonia va avea loc în deplasare, iar returul pe teren propriu, în luna iunie 2018.
Turneul final al Campionatului Mondial 2019 se va desfăşura în Germania şi Danemarca, între 10 şi 27 ianuarie. În prezent sunt calificate deja Franţa, campioana mondiala en-titre, Danemarca şi Germania, ca ţări gazdă, precum şi campioana europeană.
Ultima participare a României la un turneu final de campionat mondial datează din 2011, în Suedia.
Cristi P.