Macabru cu adevarat! S-a intors din Germania si a gasit oasele unchiului sau aruncate pe camp
Ajuns la crucea rudei inmormantata in cimitirul din satul Aurora, nepotul a fost la un pas sa intre in stare de soc. Ramasitele pamantesti ale defunctului Dan Fanica, mort in urma cu cinci ani, erau imprastiate pe caldaram, iar in groapa sa fusese inmormantata o alta persoana. Ingrozit de imagine, barbatul a mers cu sufletul la gura la preotul din sat, dar a anuntat si politia. „Am venit de curand din Germania si m-am gandit sa merg la mormant la unchiul meu, sa ii pun o lumanare, pentru ca a murit acum cinci ani si am fost foarte apropiat de el. Sincer imi vine si greu sa povestesc, pentru ca nu credeam vreodata ca o sa mi se intample asa ceva. Am ajuns la cimitir si cand m-am apropiat de locul unde el era inmormantat nu am mai vazut crucea, de fapt era jos pe pamant si in locul ei era una din lemn pe care scria numele unei femei. Deci unchiul meu a fost scos din groapa ca sa bage pe altcineva, iar oasele au fost lasate la voia intamplarii!”, a spus nepotul celui mort. Nimeni nu stie exact cum de s-a ajuns la asa ceva, insa cel mai probabil groparii care fusesera angajati sa sape o groapa, au gresit locul. Preotul recunoaste ca stia despre situatie si ca le-a spus groparilor sa adune oasele, insa nu stie ce s-a intamplat mai departe. Acum, in groapa respectiva este inmormantata o femeie.
„Ce s-a intamplat de fapt a fost o confuzie despre care si eu am aflat tarziu, nu am stiut de la inceput. Eu le-am spus celor care au sapat groapa sa puna osemintele inapoi, dar mai departe nu stiu ce s-a intamplat”, a spus preotul din comuna Cujmir. Politia a fost anuntata de nepotul celui mort si a fost deschisa o ancheta, in urma careia cei responsabili vor fi trasi la raspundere.
Pana la clarificarea lucrurilor, resturile omenesti sunt devorate de cainii din sat si nu se stie daca, pana se hotaraste politia cine este de vina, rudele vor mai avea ce sa puna inapoi in groapa