Simona Suhoi a fost aproape de a lua o nouă țeapă. Dacă în urmă cu câțiva ani a fost păcălită cu un tablou valoros, de data asta, o femeie a încercat s-o deposedeze de mașină! Doar că Simona suflă, acum, și-n iaurt, așa că nu s-a lăsat păcălită. CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.
Un tablou de valoare a pierdut Simona, păcălită fiind de un dealer de artă, iar atunci spunea că ”eu cred în karma, sunt bună la suflet, nu vreau să mă răzbun, am lăsat lucrurile așa cum au fost, nu mi-am recuperat paguba. Lumea m-a luat de fraieră, văd”, a început povestea bruneta. Acum, cineva încearcă să-i fure mașina!
(CITEȘTE ȘI: ”LE-AM ÎMPÂNZIT ȘI AU DISPĂRUT TOȚI!” CUM A SCĂPAT SIMONA SENSUAL DE HĂRȚUITORI CHIAR ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI)
Totul a început cu un caz umanitar. O femeie a sunat-o. I-a cerut să ajute un copil cu handicap. I-a arătat poze, i-a spus povestea. ”Eu din start am spus că o ajut. Doar că am văzut, apoi, ceva în neregulă. De când am luat țeapa cu tablourile, mă uit la tot ce semnez”, spune Simona, căreia femeia pe care o crede escroacă i-a cerut să semneze un precontract precum vedeta se obligă să-și vândă mașina.
”M-a sunat, m-am întâlnit cu ea. Mi-a zis că există o lege cum că banca plătește 80 % din rate persoanelor cu handicat. Sincer, eu din start dădeam mașina, dar mă păcălea cu acte. Mi-a zis că să facem act de mână, eu am spus de notar, nici nu a vrut să audă. O săptămână m-a bătut la cap. Era clar ce vrea. Păi cum așa, să semnez precontractul că mă oblig să vând mașina? Fără nicio clauză, fără nimic.
Ba a mai și vorbit cu una de la bancă, aia nici nu știa cât e dobânda, niște lucruri pe care o funcționară în domeniu nu are cum să nu le știe. E clar, e o rețea la mijloc, nu cred că era singură. Grup infracțional. A vrut să mă păcălească”, a dezvăluit Simona Sensual, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.