„M-am simtit ca o Cenusareasa la bal”
Gazda evenimentului, primarul orasului Oslo, Fabian Stang, a tinut sa-i cunoasca personal pe artistii romani, carora le-a urat succes in concurs. „M-am simtit ca o Cenusareasa la bal… Imensa atentie de care ne-am bucurat m-a facut sa simt ca traiesc o poveste frumoasa. A fost o deschidere cu „covor rosu”, cu tinute mai mult sau mai putin extravagante, cu multa presa, poze, fani, sampanie si fructe”, ne-a povestit Paula Seling. Cantareata a primit din partea celorlalti concurenti aprecieri pozitive legate de piesa „Playing with fire”, cu care va intra in semifinala de joi. Televiziunea Romana va transmite toate cele trei competitii de la Oslo, semifinalele din 25 si 27 mai si finala concursului din 29 mai, in direct la TVR 1, TVR International si TVR HD, de la ora 22.00.