„M-a batut si mi-a taiat parul cu cutitul”
PROTEJATI. Centrul gazduieste, deocamdata, cinci mame si opt copii ADAPOSTITE. Diana si Adriana si-au gasit, in sfarsit, o locuinta in care traiesc fara sa fie amenintate Inghesuiala mare la Centrul de Primire in Regim de Urgenta a Victimelor Violentei in Familie. Desi a fost inaugurat oficial ieri, centrul gazduieste deja cinci femei si opt copii, lucru care confirma statisticile alarmante privind violenta domestica din Romania. Ionela Chircu Alexandru Saulea Doua dintre femei ne-au povestit experientele cumplite prin care au trecut pana sa ajunga la centru. Au fost batute cu tevi de fier, amenintate cu moartea sau sechestrate. Potrivit statisticilor, anul trecut s-au inregistrat peste 11.500 de femei agresate de partenerii lor. Cosmarul Adrianei a inceput acum sapte ani, cand a decis sa traiasca in concubinaj. A suportat batai crunte si amenintari cu moartea, iar copilul i-a fost si el lovit. Nu a avut puterea sa puna punct chinurilor si sa-l paraseasca. Paharul s-a umplut in luna aprilie, cand femeia de 22 de ani a fugit de-acasa la trei dimineata, dupa o bataie cumplita, si s-a refugiat la Centru. „Acum sase luni m-a batut cu o bara de metal si am pierdut o sarcina. Ultima oara mi-a taiat parul din cap cu un cutit de bucatarie”, ne-a povestit indurerata Adriana. O alta femeie, venita aici de doua saptamani, a crezut timp de trei ani si jumatate ca nu este adevarat ce se intampla. „Am gresit de trei ori, si de fiecare data m-am intors la el! Scandalurile si bataile au inceput dupa un an de casnicie, cand am refuzat sa ii fac un copil. A inceput cu o palma, apoi a ajuns sa ma calce in picioare”, ne-a marturisit Diana, in varsta de 42 de ani. Nu s-a potolit nici cand a ramas insarcinata. Timp de doua saptamani a umblat pe strazi si a dormit in scarile de bloc. „Dupa ce am nascut m-am intors tot la el, iar m-a batut si pe mine si pe fiica mea din prima casatorie”, ne-a spus Diana. Femeia ajunsese sa fie sechestrata si batuta din doua in doua zile. Si-a facut curaj sa fuga de-acasa, dupa mai multe tentative, cand barbatul a plecat la munca. Victimele vor sta in unitate timp de 60 de zile, gratuit. Ca sa treaca mai usor peste traumele psihice suferite, pe langa cazare si mancare, ele vor primi si consiliere psihologica si juridica, dar si asistenta medicala din partea specialistilor. Mai mult, reprezentantii unitatii le cauta si serviciu si le asigura protectia, la centru existand doua puncte de paza. A inceput cu o palma, apoi a ajuns sa ma calce in picioare” Diana, una dintre victimele internate in Centru. Acum sase luni m-a batut cu o bara de metal si am pierdut o sarcina” adriana, 22 de ani