Luptati pentru 3.500.000 Euro!
TACTICIAN. Dan Petrescu i-a facut cu ou si cu otet pe elevii lui dupa infrangerea din Cupa, iar acum i-a momit cu niste castiguri ametitoare Razvan Sima Antrenorul echipei campioane si-a bagat jucatorii in priza pentru meciul cu Glasgow Rangers, partida care ar putea decide calificarea in optimile Ligii Campionilor. O victorie cu Rangers si un egal la Stuttgart este obiectivul lui Dan Petrescu pentru urmatoarele meciuri internationale, iar maine jucatorii ialomiteni vor incerca sa repete istoria de pe Ibrox Park si sa obtina in fata scotienilor punctele cu care Unirea ar fi la un pas de o calificare istorica. Pentru a-si indeplini obiectivul, Dan Petrescu a lucrat in ultimul timp foarte mult la moralul jucatorilor. I-a criticat fara menajamente atunci cand au gresit, i-a tinut intr-un regim strict, fara privilegii, cu antrenamente si program fix, i-a facut sa-si pastreze cumpatul dupa victorii, a declarat o sursa din apropierea antrenorului campioanei. Dan i-a facut pe jucatori sa inteleaga ca ceea ce s-a intamplat pe Ibrox Park nu arata diferenta dintre cele doua echipe, ci a fost doar o intamplare. E un bun psiholog, stie sa-si tina jucatorii in frau, a mai dezvaluit sursa Cancan care ne-a spus si ce a pregatit Bursucul pentru ultimele zile dinaintea confruntarii cu scotienii: Acum aplica tactica motivarii extreme. Banii care pot fi castigati de jucatori echivaleaza cu primele de campionat. Le-a spus ceva ce-i va face pe fotbalisti sa muste din adversari: „Jucati pentru 3,5 milioane de euro cu scotienii, pentru faima si pentru istorie!”. Campioana va primi suma de la UEFA in cazul calificarii in optimi, ca bonus de performanta.