Lupta pentru averea lui Adrian Păunescu pare fără sfârşit! Moştenitorii poetului se bat în justiţie de şapte ani

De: Cancan
Publicat: 01/11/2017 | 08:12

Pe 5 noiembrie se împlinesc 7 ani de la moartea lui Adrian Păunescu, iar mâine, pe 2 noiembrii, copiii acestuia şi văduva lui se întâlnesc la tribunal, unde de atâţia ani se judecă pentru averea poetului. Este vorba despre o avere consistentă, estimată la circa un milion de euro, constând în mai multe case, terenuri, bunuri de valoare, dar şi din drepturile de autor, potrivit stirilekanald.ro.

La un moment dat, procesul părea că s-a încheiat, după ce magristraţii au dat o hotărâre privind procentele din avere pe care le moşteneşte fiecare copil, nepota sau văduva. Numai că lucrurie s-au împotmolit la „număratul” şi evaluarea averii. La un moment dat, Andreea Păunescu a lansat acuzaţii privind dispariţia unor tablouri şi icoane preţioase din casă. După o vreme, ea a lăsat să se înţeleagă că a acceptat oferta făcută de fraţii ei, care i-au dat două dintre imobilele rămase moştenire, dar lupta s-a mutat pe terenurile din Voluntari. S-a cerut o expertiză şi judecătorii au tot amânat termenele. 

Conform declaraţiei de avere pe care Adrian Păunescu a depus-o în 2008, el avea în proprietate nouă terenuri şi tot atâtea clădiri. Cele mai mult terenuri sunt în comuna Barca, judeţul Dolj. În ceea ce priveşte casele, în afara vilei din centru Capitalei, Adrian Păunescu mai deţinea trei apartamente în Bucureşti, Vatra Dornei şi Craiova, două vile în Barca şi Tâncăbeşti şi alte trei case de vacanţă în Breaza, Roşia Montana şi în Bragadiru. La capitolul bijuterii şi tablouri, acestea valorează în jur de 22.000 de euro.