„Lupii galbeni” revin după șase ani în Liga 1!
Petrolul Ploiești a revenit în Liga 1 după o pauză de șase ani. „Lupii galbeni” au promovat matematic, cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, după succesul cu 2-0 repurtat în această seară, în meciul de pe teren propriu cu Concordia.
Dubla lui Mario Brato din minutele 39 și 48 a decis soarta celor trei puncte, prin care Petrolul s-a distanțat la cinci lungimi de urmăritoarele FC Hermannstadt și „U” Cluj. Cele două se vor duela în meci direct mâine seară pe „Cluj Arena” într-un meci care ar putea fi decisiv pentru promovarea direct.
Premergător penultimei etapei, cele două formații sunt la egalitate de puncte, 57, sibienii ocupând locul secund datorită golaverajului superior.
Pentru „Șepcile Roșii”, lucrurile se simplifică la maxim, cu un succes mâine seară. Motivul este dat de regulamentul competiției, Universitatea fiind avantajată de punctajul superior sibienilor, acumulat înainte de intrarea în play-off. Și în cazul în care s-ar ajunge, în final de campionat, la o egalitate perfectă între cele două, tot trupa din Cluj și-ar adjudeca locul 2.
Cu toate acestea, misiunea formației lui Erik Lincar nu va fi deloc ușoară. Hermannstadt este singura formație din Liga a 2-a neînvinsă în deplasare în acest sezon! Forma sibienilor este de asemenea excelentă, Hermannstadt făcând deplsarea la Cluj după 9 meciuri consecutive fără eșec.
Partida Universitatea Cluj – Hermannstadt este programată marți începând cu ora 19:30, urmând a fi televizată pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport.