O eleva din judetul Vaslui a fost obligata, prin violenta fizica, de un barbat de 37 de ani sa se prostitueze aproape un an. Acesta a fost retinut de procurorii DIICOT pentru trafic de minori. Tanara a fost tinuta intr-un apartament in Barlad.
Potrivit procurorilor vasluieni de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), adolescenta de 15 ani a fost exploata sexual de catre barbatul de 37 de ani in perioada iulie 2012 – aprilie 2013.
Partidele de sex aveau loc intr-un apartament din municipiul Barlad, iar toti banii castigati erau luati de proxenet. „Exploatarea sexuala a minorei s-a facut prin folosirea amenintarilor si a violentelor fizice si psihice de catre Viorel Ivan. Cu sprijinul politistilor Compartimentului de Operatiuni Speciale, autorul a fost retinut pentru trafic de minori”, a declarat, miercuri, seful Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, Mihaela Iosipescu, citat de Realitatea.net. Barbatul va fi prezentat magistratilor Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventiva.
(Alex Saulea) (Sursa foto crimetime.ro)