Lumea teatrului romanesc este in doliu! Un mare actor s-a stins din viata!
Viorel Branea s-a născut în judeţul Sibiu, pe 26 aprilie 1942, şi a fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti, în 1965, şi al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în 1976.
A fost membru al Uniunii Cineaştilor din România, din 1977, al Uniunii Teatrale din România (ATM), din 1973, al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, din 1994.
A debutat ca actor în 1965, în piesa „Furtuna”, de William Shakespeare, avându-i ca parteneri pe Septimiu Sever, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariela Petrescu, Ştefan Bănică. Între anii 1965 – 1977, el s-a remarcat ca actor şi regizor de teatru în spectacole montate la Cluj, Piatra-Neamţ şi Sibiu.
În perioada 1977 – 2000 s-a distins ca regizor de film la studiourile cinematografice „Bucureşti” (Buftea) şi „Alexandru Sahia”, precum şi la Televiziunea Română. A realizat numeroase filme documentare prezentate la festivaluri din România, Franţa, Finlanda, Cehoslavacia, Italia, dintre care s-au remarcat filmele premiate „Apocalips 90”, „Şi clasa noastră muncitoare merge în paradis”.
În 2009 a fost distins de Preşedinţia României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru întreaga activitate.
Înmormântarea va avea loc la Sibiu.