Lumea sportului, marcată de o nouă tragedie. A murit celebra Sabine Schmitz, la doar 51 de ani
Fosta prezentatoare de la Top Gear, Sabine Schmitz, cunoscută în întreaga lume ca fiind singura femeie care a câştigat cursa de 24 de ore de la Nurburgring. Avea doar 51 de ani.
Sabine Schmitz fusese diagnosticată cu o formă agresivă de cancer în 2017. Numele ei Schmitz devenise sinonim cu Nurburgring Nordschleife, circuitul de 14 mile din Germania, renumit ca fiind cel mai dur din lume.
Sabine Schmitz a câştigat cursa de de turisme de 24 de ore în 1996 şi 1997, conducând un BMW M3.
A devenit cunoscută ca „Regina Nurburgring-ului”, estimându-se că a parcurs peste 20.000 de tururi.
După ce s-a retras din activitatea profesională, Sabine a devenit și mai celebră pentru apariţia în emisiunea Top Gear, în 2004, când a condus un autovan în jurul pistei de la Nurburgring, devenind ulterior prezentatoare a show-ului, alături de Chris Evans, în 2016.
Episodul din această duminică a emisiunii Top Gear va fi dedicat fostei sportive
Clare Pizey, producătorul executiv al emisiunii, a declarat pentru BBC: „Sabine a fost un membru îndrăgit al familiei Top Gear şi a făcut parte din echipa de prezentatori din 2016, după ce iniţial a apărut pentru prima dată în emisiune în 2004.
Toţi cei care am avut plăcerea să lucrăm cu ea în echipă suntem şocaţi de această veste”.
„Sabine a emanat de fiecare dată pozitivitate, şi-a purtat întotdeauna zâmbetul ei obraznic, indiferent cât de grele au fost vremurile, şi a fost o forţă a naturii, un model pentru femeile pilot din lumea automobilismului.” a mai spus Clare Pizey.
Prezentatorul Top Gear, Chris Harris, a declarat că Schmitz a fost o „persoană minunată, puternică şi amuzantă”, în timp ce pe pagina de Twitter Formula 1 s-a scris că Schmitz a fost „o forţă a naturii” care a inspirat „o nouă generaţie de pasionaţi de sporturi cu motor”.
Citește și: „Bombardiera” lui Florinel Coman a dat în judecată Jandarmeria