Lovitură de teatru în cazul Caracal! Luiza Melencu trăiește – sau asta, cel puțin, este varianta finală și oficială a lui Gheorghe Dincă, „monstrul” cu chip de om susținând că nu a ucis-o, așa cum declarase anterior.
Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că, în timpul unei vizite la Registrul Auto Român din Pitești, a cunoscut un bărbat și o femeie cu care s-a împrietenit și care l-ar fi vizitat, ulterior acasă. Potrivit lui, pe femeie, în vârstă de 20 – 25 de ani, o cheamă Petruța, iar pe iubitul ei îl cheamă Ștefan: „După 20 de zile, Petruţa a venit la mine cu o prietenă, am urcat în camera de sus, le-am spus să se facă comode, am coborât în beci să aduc băutură şi am făcut cafea în camera de jos. Apoi am întreţinut relaţii sexuale. La 1-2 noaptea a venit Ştefan cu încă doi bărbaţi, când am coborât unul m-a lovit cu toiagul în spate și am căzut jos„.
Ulterior, Petruța ar fi revenit la el, după câteva zile de la incidentul violent, invocând că s-ar fi săturat de agresiunile lui Ștefan și au locuit împreună câteva zile, timp în care au întreținut relații sexuale. Cam în aceeași perioadă, a spus Dincă, a întâlnit-o pe Luiza Melencu, pe care a răpit-o, crezând că este prostituată. „Pe 11 aprilie, Petruţa a venit la mine, mi-a spus că Ştefan o bate, a rămas câteva zile şi am făcut sex. Pe 14 aprilie, când Petruţa dormea am plecat să cumpăr cafea şi coniac. Am văzut-o pe Luiza şi am vrut să o duc acasă, eram sătul de sex. Am auzit-o că a vrut să scoată banii şi am crezut că e prostituată. Am dus-o în casă şi apoi a venit Fane care a violat-o. După i-am prezentat-o Petruţei şi mi-a spus că îi place de ea. Luiza a băut vin. Apoi a venit Ştefan cu încă un bărbat şi a intrat în camera unde erau fetele. Luiza era dezbrăcată şi legată, iar eu eram în chiloţi. Le-a spus fetelor să se îmbrace, pe mine m-au legat şi m-au bătut, m-au scos afară şi m-au băgat sub umbrelă. Ştefan a adus un sac cu oase, mi-a spus că sunt de femeie şi să le mai ard şi eu. Mi-a spus să iau o cartelă să îi sun pe părinţii Luizei şi să le spun că fata e plecată. A notat şi el numărul Luizei. Apoi m-au bătut şi au plecat toţi 5 prin spate (…). Pe 15 aprilie am dat telefon la părinţii Luizei. Unul dintre bărbaţi mă urmărea. Mi-am dat seama că nu a renunţat (…). Mi-au spus să arunc oasele arse într-o apă curgătoare, dar pentru că era departe, le-am dus la lizieră” „, povestește Dincă.