Luis Lazarus este la pământ după ce nepotul lui a murit la doar 15 ani! Ce mesaje a primit jurnalistul
În clipa în care a aflat de tragedie, verişoara jurnalistului a leşinat şi a fost dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
”Dragi prieteni, uneori nu ne explicăm de ce se întâmplă lucruri îngrozitoare! A murit băiatul verişoarei mele primare, Adelina, de la Severin, nepoţelul meu! Avea 15 ani şi doar ce luase examenul de capacitate! Nu a facut rău nimănui, era doar un puşti, care căuta să îşi facă un rost în viaţă. Nu cred că pot înţelege logica acestei întâmplări nenorocite! Adelina, fii tare!!!”, a scris Luis Lazarus pe o reţea de socializare.
Prietenii virtuali ai lui Luis Lazarus au reacţionat imediat şi au trimis numeroase mesaje de susţinere.
„Condoleanţe familiei! Să le dea Dumnezeu putere părinţilor să treacă peste acest necaz”, „Condoleanţe! Deşi e durere mare, vine o mare zi când Creatorul nostru Dumnezeu va trimite pe Fiul Său să scoată la viaţă din morminte pe cei care dorm acum! Mângâiaţi-vă sufletul cu această speranţă şi credinţă! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, „Este dramatic să fi părinte trăind astfel de tragedii. Un părinte iubitor rămâne şi el fără viaţă, un suflet sfâşiat în mii de bucăţi”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de Luis Lazarus.