Ludovic Orban reacționează după declarațiile lui Voiculescu: E un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus
Președintele PNL Ludovic Orban a comentat primele declarații oficiale ale lui Vlad Voiculescu de după demiterea sa din funcția de ministru al Sănătății. Orban este de părere că premierul a luat „o decizie corectă”.
Coaliția de guvernare pare că stă pe niște plăci seismice după demiterea lui Vlad Voiculescu de către premierul Florin Cîțu. Fostul ministru al Sănătății, care a deținut funcția până în urmă cu câteva zile, a făcut vineri, 16 aprilie, primele declarații publice după demiterea sa, anunță GÂNDUL.RO. Vlad Voiculescu i-a transmis lui Florin Cîțu, care deține funcția de minitru interimar la Sănătate, să revizuiască metotodologia de raportare a deceselor din perioada în care mandatul era la PNL, pentru că sunt diferenţe faţă de ceea ce se întâmplă în realitate.
Ludovic Orban îl apără pe Cîțu: Dacă ministerul nu funcționează are dreptul să propună schimbarea ministrului
În acest context, Ludovic Orban, care este președintele PNL, dar și al Camerei Deputaților, a comentat declarațiile lui Vlad Voiculescu în timp ce se afla în Bistrița pentru o întâlnire cu conducerile de organizații, primarii și parlamentarii PNL.
„Declarațiile de astăzi ale fostului ministru îmi arată o dată în plus că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcție. Nu vreau să comentez niște declarații făcute la supărare și care nu au niciun fel de fundament, arată o dată în plus că au existat temeiuri foarte serioase pentru premier ca să ia această decizie de a îmbunătăți lucrurile în domeniul Sănătății prin schimbarea ministrului. În conformitate cu prevederile Constituției, cu normele democratice și de bun simț, responsabilitatea principală a modului în care funcționează Guvernul este a prim-ministrului.
Premierul are dreptul constituțional, atunci când consideră că un minister nu funcționează bine, să propună schimbarea ministrului. Asta a făcut domnul Cîțu, a făcut-o nu pentru că e un ministru de la altă formațiune politică, ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus. Și nu orice domeniu, ci cel mai important domeniu ținând cont că ne confruntăm cu pandemia de Covid-19. Decizia este una strict guvernamentală administrativă, care nu are legătură cu contextul politic, cu funcționarea coaliției, este o decizie care permite îmbunătățirea activității în domeniul Sănătății printr-un nou ministru care să poată să gestioneze mai bine lucrurile. În rest, sunt speculații politice, povești”, a declarat Ludovic Orban.
De asemenea, acesta a lansat și un îndemn către partenerii de guvernare, în contextul în care USR-PLUS pune condiții pentru numirea unui nou ministru al Sănătății, respectiv schimbarea din funcția de premier a lui Florin Cîțu.
Președintele PNL, îndemn pentru membrii coaliției: „Să se concentreze pe ce așteaptă oamenii de la noi”
„Îi îndemn pe toți colegii și partenerii din coaliție să se concentreze pe ce așteaptă oamenii de la noi: să guvernăm pentru oameni, să punem în practică programul de guvernare, să punem în practică programul de dezvoltare a României, să susținem toate investițiile pe care ni le-am asumat, să reușim să obținem aprobarea PNRR și, până la urmă, să facem ceea ce ne-am propus și anume să creștem calitatea vieții în România, să creștem calitatea serviciilor publice în toate domeniile și, de asemenea, să dezvoltăm toate proiectele mari pe care România le așteaptă”, a transmis liderul PNL.
Totodată, acesta a subliniat că premierul Florin Cîțu a fost ales de întreaga coaliție, astfel încât toți partenerii de guvernare ar trebui să ceară schimbare alui pentru ca acest lucru să se întâmple.
„PNL îl sprijină pe Florin Cîțu. Noi nu ne jucăm cu România, în momentul în care am luat decizia să îl sprijinim pe Florin Cîțu nu ne schimbăm peste noapte, că ne cere cineva. De altfel, nici nu putem accepta un astfel de mecanism pentru că e anormal. Așa, dacă fiecare partener din coaliție poate să determine schimbarea premierului atunci când e nemulțumit politic înseamnă că am schimba premierul din lună în lună. Nu există, mai ales că nu este o motivație pentru schimbarea premierului, care a luat o decizie corectă, care are susținere publică și care era evidentă pentru cea mai mare parte a populației. Obiectivul său a fost să crească calitatea actului de guvernare în domeniul Sănătății printr-un ministru pe care tot USR PLUS este în situația să îl desemneze”, a declarat Ludovic Orban.