Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat că nu s-a așteptat ca Florin Cîțu să candideze împotriva lui la funcția de președinte al PNL, însă susține că nu regretă că l-a susținut pe actualul premier în ascensiunea sa politică.
„Este prematur să spun aşa ceva. În analiza unei propuneri trebuie să te gândeşti la modul în care îşi exercită un coleg funcţia pe care l-ai propus. De regulă, e greu să faci o evaluare la şapte luni. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine, sigur că din punct de vedere politic evident că nu m-aş fi aşteptat ca Florin Cîţu să fie contracandidatul meu. Dar nu regret. În general, numai atunci când într-adevăr e de domeniul evidenţei am obiceiul să regret o decizie politică pe care am luat-o într-un moment sau altul. „Non, je ne regrette rien”, a declarat Ludovic Orban, potrivit GÂNDUL.RO.
Liderul PNL a precizat că cei de la USR PLUS au fost cei care au înclinat balanța spre Cîțu pentru a ocupa funcția de prim-ministru al României.
„Florin Cîțu a fost prima propunere, după cinci zile de blocaj în negocieri. Am venit cu două propuneri de premier și la negocieri, cei care au decis, premierul între mine și Florin Cîțu au fost cei de la USR”, a afirmat Orban.
Președintele PNL susține că nu regretă nici decizia lui Florin Cîţu de a-l schimba din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu, însă în ceea ce priveşte revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor Publice, acesta afirmă că s-a făcut fără acordul său.