Ludovic Orban, mesaj pentru Gabriela Firea: ”Trebuie să înțeleagă că bucureștenii nu au mai vrut-o”
Ludovic Orban a declarat, joi, faptul că Gabriela Firea trebuie să înțeleagă că bucureștenii nu au mai vrut-o primar general.
Scandal în urma alegerilor electorale! Miercuri noaptea, Gabriela Firea a scris pe Facebook că „alegerile trebuie repetate”, susținând că voturile au fost furate.
”Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar iau saci si îi scot din sala. Daca organizam noi alegerile de o asemenea maniera penala, era toata lumea in strada! Lucrurile nu pot ramane asa! Trebuie informate toate organismele internationale! Alegerile trebuie repetate!!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
În legătură cu solicitarea Gabrielei Firea de repetare a alegerilor, Ludovic Orban spune că fostul primar al Capitalei trebuie să înțeleagă și să accepte votul bucureștenilor.
„Trebuie să știi și să câștigi și să pierzi. Să nu știi să pierzi, să te agăți de niște minciuni și denaturări a unor fapte mi se pare de neînțeles. Firea trebuie să înțeleagă că bucureștenii nu au mai vrut-o primar general”, a declarat premierul.
PSD cere anularea alegerilor de duminică și folosește drept argument imagini în care susține că ar apărea membri USR-PLUS, care ar fura voturi. Poliția face cercetări în acest caz, iar jandarmeria transmite că încăperea cu sacii de vot a fost desigilată la cererea președintelui BES S1.