Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că a avut o înţelegere cu premierul Florin Cîţu, legată de faptul că actualul premier al României nu va candida pentru șefia PNL și că îl va sprijini pe Orban pentru a câștiga încă un mandat de președinte al liberalilor.
Acesta se declară dezamăgit de faptul că a aflat de la alte persoane că Florin Cîțu a încălcat înțelegerea și a decis să concureze pentru șefia PNL, fără ca premierul să îl anunțe.
„Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu. Dacă neagă existenţa acestei înţelegeri, înseamnă că nu e om serios. Înţelegere legată de faptul că nu va candida şi mă va sprijini pe mine la preşedintele Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, potrivit GÂNDUL.RO.
Ludovic Orban a confirmat că a avut această înţelegere înainte ca Florin Cîţu să fie desemnat premierul României.
„Nu m-a anunţat. Nu m-a sunat el să-mi spună că o să candideze. Eu am aflat de la mai mulţi preşedinţi care au fost contactaţi fie de Florin Cîţu direct, fie de alţi reprezentanţi (…) m-au sunat şi mi-au spus că au fost invitaţi de Florin Cîţu la lansarea candidaturii la preşedinte şi atunci l-am sunat eu pe Florin şi Florin mi-a recunoscut că îşi depune candidatura. Are dreptul statutar să candideze”, a povestit Ludovic Orban.
Ludovic Orban spune că înțelegerea fusese făcută înainte ca Florin Cîțu să fie numit premier. Totodată, președintele PNL a punctat că actualul său contracandidat a ajuns prim-ministru prin decizia USR-PLUS, care a preferat această variantă pentru perfectarea coaliției.
Liderul PNL a precizat că partenerii de coaliție de la USR PLUS au fost cei care au decis ca Florin Cîţu să fie premier.
„Dacă vă aduceți aminte, apropo de USR că ați introdus USR în ecuație, atât prima desemnare a lui Florin Cîțu, cât și ulterior flexibilizarea mandatului, în care dacă vă aduceți aminte, după șase zile de blocaj în negocieri, noi am flexibilizat mandatul și am mers cu două propuneri de prim-ministru, fie Florin Cîțu premier și eu președinte la Cameră, fie eu premier și Florin Cîțu președinte la Senat. Cei care au decis ca Florin Cîțu să fie premier sunt cei de la USR-PLUS. Ei au hotărât din cele două variante varianta pe care o preferă”, a amintit Ludovic Orban.
Întrebat dacă s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis referitor la incidentul în care a fost implicat Florin Cîțu în SUA, Orban a afirmat că „nicio decizie legată de subiectul acesta nu se poate lua fără discuții cu Președintele României, fără o discuție în partid și fără o discuție în cadrul coaliției”. Liderul PNL consideră că se va găsi o soluție după ce va avea loc o consultare mai amplă.
„Eu am avut și am un parteneriat cu Președintele României în interesul public pentru a realiza obiectivele pe care ni le-am propus împreună și continui să am un parteneriat cu Președintele României în care eu mă bazez pe corectitudine, pe loialitate, pe o consultare permanentă cu privire la orice decizii importante. Nicio decizie legată de subiectul acesta nu se poate lua fără discuții cu Președintele României, evident, fără o discuție în partid și fără o discuție în cadrul coaliției. În astfel de situații nu pot eu, președintele partidului, să fac un gest unilateral sau să îmi asum eu o decizie. Aici e necesară o consultare mai amplă pentru a găsi o soluție potrivită”.