Ludovic Orban: ”Dacă ar fi să-i cer demisia lui Florin Cîțu, aș face-o într-o discuție între patru ochi”
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat – joi seara – că o eventuala discuție despre demisia lui Florin Cîțu – după ce în spațiul public s-a declanșat un adevărat scandal pe fondul problemelor pe care premierul le-a avut în SUA, în urmă cu 20 de ani – ar avea loc „între patru ochi”, nicidecum nu ar face-o public.
Orban consideră că imaginea Partidului Național Liberal este în prezent afectată de acest scandal.
„Dacă ar fi să-i cer demisia lui Florin Cîțu, în primă fază nu aș face-o public, aș face-o într-o discuție între patru ochi, așa e normal. Și între colegii din aparatul guvernamental, fac această mențiune, să-ți informezi colegii când vrei să-i demiți din funcție, să le dai posibilitatea să-și dea demisia”, a spus Orban, făcând aluzie la demiterea lui Alexandru Nazare de la șefia Ministerului Finanțelor, informează GÂNDUL.RO.
Orban susține că premierul ar fi trebuit să spună încă de la început „dacă există pete sau lucruri neeluciate” care ar putea periclita imaginea sa.
„Nu ar fi putut să iasă public așa ceva, un astfel de exercițiu nu există. Sunt lucruri care trebuie spuse, ai obligația să spui dacă există pete sau lucruri neeluciate sau lucruri care pot genera presiune pe tine. De asta și pe declarația care se dă și alte forme de verificare conform legii, când numești un om într-o funcție publică, trebuie să ai garanția că omul respectiv nu poate fi șantajat, nu poate cineva să influențeze decizia cunoscând astfel de lucruri negre”.
”Aș fi purtat o discuție cu el, m-aș fi documentat”
Liderul PNL a precizat că dacă ar fi avut aceste informații înainte, nu l-ar mai fi numit în funcție pe Florin Cîțu.
„Dacă în procedura de numire aș fi avut aceste informații, aș fi purtat o discuție cu el, m-aș fi documentat și dacă, din punct de vedere legal, datele mi-ar fi spus să nu-l numesc, nu l-aș fi numit în funcție”.
Orban a afirmat ca între cei doi a existat o colaborare foarte bună, însă a subliniat că nu a avut cunoștință de problema din SUA.
„În ce privește discuțiile noastre, că noi am avut o colaborare foarte bună, în toate discuțiile, eu nu am avut această informație, Florin nu mi-a spus lucrul respectiv”, a mai precizat Orban.
Orban: ”Eu sunt într-o situație ingrată”
Președintele PNL consideră că informația apărută în spațiul public cu premierul României care a fost închis în SUA pentru două zile, după ce acesta a fost surprins de poliția americană conducând sub influența băuturilor alcoolice, afectează imaginea și încrederea cetățenilor în PNL:
„Eu sunt într-o situație ingrată. Atunci când premierul susținut de PNL se află într-o astfel de situație, imaginea PNL e afectată, nu poți să te faci că nu vezi. A apărut o dezvăluire legată de viața premierului care nu a ajuns la cunoștința opiniei publice să spunem de când Florin a decis să intre în politica la nivel înalt. Normal că ne afectează. Pe mine mă doare profund. Sunt președintele PNL, toate eforturile mele și ale echipei PNL au fost pentru a crește PNL, pentru a câștiga alegerile, a duce partidul la guvernare. Îmi doresc un PNL puternic, iar astfel de episoade afectează încrederea cetățenilor în PNL”.