Lucrul pe care trebuie să îl facă toți bolnavii de COVID la trei luni după vindecare! „Să treacă obligatoriu prin niște evaluări”

Publicat: 03/12/2020 | 20:40

Cei care au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2 pot resimți pagubele pe care acesta le-a făcut în organism chiar și la trei luni de la vindecare. De aceea este extrem de importat ca aceștia să treacă prin niște evaluări specifice, potrivit medicului Radu Ţincu.

Medicul Radu Ţincu, specialist ATI la Spitalul Floreasca a tras un semnal de alarmă și a avertizat că virusul poate produce nişte anomalii serioase la nivelul plămânilor. În consecință, toți cei care au fost infectați trebuie să facă unele investigaţii medicale. (CITEȘTE ȘI: SFATUL MEDICILOR! CUM TREBUIE SĂ TE TRATEZI CORECT ÎMPOTRIVA NOULUI CORONAVIRUS DACĂ STAI ACASĂ)

„Orice pacient care se vindecă, fie că este asimptomatic, fie că a făcut o formă medie sau severă de boală, trebuie să treacă obligatoriu prin niște evaluări.

Se va face după vindecarea de infecție prin medicul de familie, iar dacă această evaluare generală evidențiază anumite modificări, cel mai probabil ea va fi completată cu investigații suplimentare sau chiar și cu consulturi, fie că discutăm de consulturi de boli infecțioase sau de pneumonologie”, a explicat dr. Radu Țincu, potrivit gandul.ro.

Pacienții resimt virusul și după trei luni

Medicul Radu Ţincu a mai spus că mulți dintre pacienți resimt efectele virusului și după vindecare. Studiile realizate de curând au arătat că după circa trei luni de la îmbolnăvire, pacienții au acuzat oboseală și probleme cu respirația, chiar dacă nu au avut o formă severă de COVID-19. (VEZI ȘI: AVERTISMENTUL SUMBRU AL UNUI MEDIC DE LA ATI! „PANDEMIA ESTE PIERDUTĂ DE SUB CONTROL. ÎN DECEMBRIE VOM DEPĂȘI 25.000 DE CAZURI PE ZI”)

„Afectarea pulmonară este cea mai largă, dar există și tulburări neuro-cognitive, sunt pacienți care nu mai tolerează efortul fizic, nici măcar de mică intensitate, pacienți care acuză o stare de oboseală sau lipsa de concentrare.

Este un virus nou, pe care nu-l cunoaștem atât de bine. Trebuie făcute evaluări pentru a ne asigura că starea de sănătate a revenit la normal”, a mai spus medicul.