Astăzi, în casele românilor a intrat o nouă ediție a emisiunii Românii au talent. Sinceră din fire, Andra a recunoscut, în fața tuturor, care este lucrul banal pe care nu a știut să-l facă și pe care l-a învățat acum 2-3 ani, de dragul copiilor.
Andra Măruță a fost impresionată vineri seara de un concurent care a avut un număr artistic cu o bicicletă. După ce acesta a terminat prestația de pe scena Românii au talent, celebra artistă a recunoscut că ea nu a știut niciodată să meargă pe bicicletă.
Cu toate acestea, de dragul copiilor săi, Andra a învățat să meargă pe bicicletă acum 2-3 ani, pentru a putea merge în parc, alături de copiii săi, David și Eva Măruță.
„Să vă spun ceva, eu nu știam să merg pe bicicletă. Am învățat acum 2-3 ani, de dragul copiilor mei, pentru ei. Am învățat pentru a putea merge alături de ei, în parc” a spus Andra Măruță, la Românii au talent.
După ce Andra a făcut mărturisirile cu pricina, Florin Călinescu și-a amintit de o întâmplare din copilărie și a povestit, în fața tuturor, că a avut parte de un accident cu bicicleta, chiar în timp ce se afla alături de o fată. La momentul respectiv, Florin Călinescu s-a lovit chiar în zona intimă, motiv pentru care a făcut haz de necaz, spunând că în vara întâmplării a fost „fetiță” și s-a jucat cu alte fete cu păpușile, din cauza lucrului neplăcut.